I-a ajutat pe Nicu Ceaușescu, pe Becali, dar și pe securiști: Paula Iacob s-a „dat peste cap” ca să demonstreze nevinovăția unui câine

ACTUALITATE
I-a ajutat pe Nicu Ceaușescu, pe Becali, dar și pe securiști: Paula Iacob s-a „dat peste cap” ca să demonstreze nevinovăția unui câine
12 dec. 2022 | 15:56

Paula Iacob este una dintre cele mai cunoscute figuri publice de la noi din țară, din toate timpurile.

Ea și-a câștigat faima după Revoluția din 1989, când l-a apărat în instanță pe fiul fostului cuplu prezidențial din Epoca de Aur, Nicu Ceaușescu.

poveste-uimitoare-paula-iacob

Paula Iacob – imagine de arhivă / Foto: Agerpres

Începuturile Paulei Iacob

Paulina Lăzărescu, cea care mai târziu avea să fie cunoscută sub numele de Paula Iacob, este unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, fiind, deopotrivă, prima femeie care avea să atingă culmile gloriei, prin prisma meseriei pe care a practicat-o atâția ani.

S-a născut în anul 1932, la București, și a murit în 2015, de-a lungul carierei sale reprezentând în instanță nume sonore.

A urmat cursurile Facultății de Drept din București, reușind să le termine la impresionanta vârstă de 20 de ani. În 1954 intra în Barou și devenea avocat cu „acte în regulă”.

Totuși, a devenit cu adevărat cunoscută la începutul anilor ’90, după ce l-a apărat pe Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului. Acest proces avea să o tranforme într-o persoană publică, ulterior fiind chemată la multe emisiuni pentru a vorbi despre controversatul proces.

„Că am ajuns cea mai cunoscută a fost un rod al întâmplării. Este de fapt o răsplată pe care mi-a dat-o faptul că nu sunt rea. Am avut şansa de a avea curajul să-l apăr pe Nicu Ceauşescu. Aceasta mi-a atras întâi antipatia unora, apoi cea mai frumoasă felicitare, care a venit de la un fost deţinut politic. Îmi amintesc cum Corneliu Coposu, care ar fi trebuit să îmi spună să nu-l apăr pe Nicu, să nu mă lupt să-i demonstrez nevinovăţia în legătură cu acel genocid”, declara, ani mai târziu, Paula Iacob.

Paula Iacob Nicu Ceausescu proces

Paula Iacob și Nicu Ceaușescu, în timpul procesului / imagine de arhivă

I-a ajutat pe Gigi Becali, pe maidanezul Bosquito, dar și pe comuniști

Despre propria persoană, Paula Iacob spunea că ar fi fost, prin definiție, tolerantă. De altfel, ea era o mare susținătoare a drepturilor animalelor, iar asta avea să se reflecte chiar și în sala de judecată.

În 2006, un câine maidanez pe nume Bosquito mușca un cetățean japonez în apropierea sediului Guvernului, secționându-i o arteră, ceea se bănuia că ar fi dus la moartea bărbatului.

Cazul a ajuns inevitabil în justiție, iar Paula Iacob a fost cea care a mizat pe nevinovăția cățelului, avocata demonstrând că victima ar fi decedat, de fapt, în urma unui infarct.

Mai târziu, maidanezul Bosquito care, în realitate, era femelă, a avut norocul de a găsi o casă, Ziva (așa cum a fost redenumită) devenind parte din familia lui Guido Bayer, un cetățean german. Cățelușa a murit de bătrânețe, la vârsta de 19 ani.

În 2013, Paula Iacob ajungea în echipa de avocați ai lui Gigi Becali, în încercarea de a-l înscrie pe acesta la Facultatea de Teologie, pe vremea când acesta se afla închis. Din nefericire pentru latifundiar, cererea i-a fost respinsă.

În timpul regimului comunist, Paula Iacob a fost colaboratoare a Securității cu numele conspirativ de „Gabriela”, în perioada 1952-1954 și „Ioana”, în perioada 1970-1974. În 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție decidea definitiv colaborarea acesteia cu Securitatea, în urma dovezilor aduse de CNSAS, în 2009.

Așadar, devine greu de tras o concluzie în ceea ce o privește pe Paula Iacob. A fost personajul pozitiv sau, deopotrivă, cel negativ?

În mod absolut evident, răspunsul la această întrebare depinde sută la sută de persoana care este întrebată. Iubitorii de animale, Gigi Becali și veșnicii nostalgici după comunism ar putea să spună, cu toate că nu au nicio legătură unii cu alții, că a fost un om bun. Pe de altă parte, cei care au avut de suferit, în epoca de tristă amintire, din pricina Securității, ar putea să declare taman contrariul.

Un om echilibrat va spune mereu că niciun om nu este, cu adevărat, sută la sută bun sau sută la sută rău.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele