Huawei a găsit o soluție creativă ca să-și sporească veniturile: parteneriatul la care nu se aștepta nimeni
Înainte ca sancțiunile din „era Trump” să trimită compania în afara jocului, Huawei a fost pentru, scurt timp, cel mai mare producător de telefoane din lume, depășind atât Samsung, dar și Apple, în ceea ce privește livrările.
Huawei a anunțat săptămâna aceasta că a încheiat recent un acord cu cel mai mare riva intern al său. Oppo, compania-mamă a OnePlus deține drepturi globale asupra brevetelor 5G, râvnite și de Huawei.
Companiile nu au dezvăluit termenii financiari ai tranzacției, însă există o serie de speculații, în acest sens.
În momentul în care s-au anunțat planurile de monetizare ale portofoliul de brevete, s-a adăugat că li se va percepe producătorilor de telefoane o taxă de 2,50 de dolari per dispozitiv, pentru licențiere.
Huawei a mai spus, de asemenea, la vremea respectivă, că se aștepta să genereze venituri suplimentare de la 1,2 la 1,3 miliarde de dolari între 2019 și 2021, datorită acestei mișcări.
Huawei ar putea să revină în forță, dar nu singur
În același timp, Oppo a obținut acces la unele tehnologii de importanță majoră. Începând cu 2021, aproximativ 18,3% dintre brevetele 5G ale Huawei se încadrau în categoria Standard Essential Patent, ceea ce înseamnă că erau considerate critice pentru standardul 5G. La acea vreme, Huawei avea cele mai utilizate SEP-uri legate de 5G.
Va fi interesant de văzut dacă acordul va atrage interesul parlamentarilor din SUA și din alte părți ale lumii. În ultima parte a ultimului deceniu, BBK a reușit să rămână sub lupa autorităților de reglementare și a mass-mediei, într-un mod în care Huawei și ZTE nu au reușit să o facă.
Vom vedea exact ca va însemna asta pentru Huawei, în viitor, și dacă gigantul chinez va izbuti să redevină ceea ce a fost odinioară. Ne amintim o vreme când aproape toată lumea avea telefoane produse de ei. Motivul pentru care utilizatorii au ales acest brand are legătură cu raportul excelent dintre calitate și preț.