Geoană a dezvăluit motivul pentru care România se implică în războiul din Ucraina: ”Știm ce înseamnă presiunea unui colos”
Mircea Geoană vine cu noi dezvăluiri despre războiul din Ucraina. Secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre motivele pentru care autoritățile române s-au implicat în conflictul generat de Rusia.
Mircea Geoană, noi declarații despre invazia rușilor. Ce spune secretarul general adjunct al NATO
Oficialul Alianței Nord Atlantice a declarat că nevoia de a-i ajuta pe vecinii de peste graniță în războiul cu Kremlinul face parte dintre-un interes moral, politic şi strategic.
„Nevoia de a ajuta Ucraina și Republica Moldova face parte dintr-un interes moral, politic și strategic, pe care noi toți, de la polonez la român, îl avem. Nu avem nevoie de Rusia, din nou, pe granițele noastre, pentru că știm ce înseamnă presiunea unui colos pe granițele noastre”, a declarat Geoană la podcastul lui Mihai Morar.
Ce a vorbit Mircea Geoană cu Vladimir Putin. Declarația care l-a surprins cu ani în urmă
Pe de altă parte, acesta a mărturisit că, în urmă cu mai mulţi ani, Vladimir Putin nu a fost de acord cu aderarea României la NATO.
„L-am întâlnit pe Vladimir Putin şi mi-a spus: ‘Mă, suntem foarte nemulţumiţi că aţi intrat în NATO, dar cu americanii mai ştim să lucrăm, dar atenţie cu UE, că vă transformă în colonie economică!’”, a adăugat acesta.
Geoană a mai adăugat că președintele Rusiei a încercat de mai multe ori să-i convingă pe reprezentanții României să nu adere la Uniunea Europeană.
„Încerca să ne convingă să stăm departe de Uniunea Europeană, m-a frapat, eu credeam că NATO ar fi marea lui temere. Nu l-am ascultat, dacă zice ceva, eu fac opusul, mă duc în cealaltă direcţie! Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă nu eram în NATO?! Unde s-ar fi oprit ruşii? În ce situaţie am fi fost? Am fi avut bravura ucrainenilor? Am fi avut sprijin atât de mare din partea Occidentului?”, a mai spus Geoană.
Citește și: O nouă creștere pe piața petrolului. Prețurile au explodat după ce UE a anunțat embargoul impus Moscovei