12 mai 2022 | 14:33

Finlanda și Suedia, mai aproape de NATO. Când ar putea fi trimisă cererea de aderare

ULTIMA ORĂ
Finlanda și Suedia, mai aproape de NATO. Când ar putea fi trimisă cererea de aderare

Finlanda și Suedia sunt tot mai aproape de integrarea în NATO, ceea ce ar putea fi o lovitură dură pentru Rusia, în vreme ce armata sa luptă să câștige în Ucraina. Dacă președintele Finlandei și social-democrații care guvernează ambele țări ignoră avertismentele Moscovei și se pronunță în favoarea aderării, Alianța occidentală ar putea adăuga doi noi membri cât de curând.

Finlanda și Suedia se alătură NATO?

O astfel de extindere a blocului militar ar înconjura Rusia de țări NATO în Marea Baltică și Arctica, reprezentând un regres serios pentru președintele Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a citat extinderea anterioară a Alianței în Europa de Est – și posibilitatea ca Ucraina să se alăture Organizației – printre motivele invaziei din 24 februarie.

Săptămâna viitoare, guvernul de la Stockholm intenționează să depună o cerere de aderare la NATO, urmând exemplul vecinului său, Finlanda. Aceasta din urmă și-a rescris politica de securitate de după cel de-Al Doilea Război Mondial, din cauza războiului din Ucraina.

Decizia luată de guvernul de la Stockholm

Parlamentul suedez a anunțat că va dezbate, luni, 16 mai, situația de securitate, apoi premierul Magdalena Andersson va convoca o ședință specială a cabinetului, în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a depune cererea, scrie presa nordică.

Pe fondul invaziei rusești a Ucrainei, pe care Moscova o numește „operațiune militară specială”, atât Suedia, cât și Finlanda au căutat o mai mare securitate prin aderarea la NATO, renunțând astfel la decenii de neutralitate militară. O comisie care analizează revizuirea politicii de securitate a Suediei urmează să își prezinte concluziile. În paralel, social-democrații aflați la putere încă dezbat dacă să schimbe politica și să susțină cererea de aderare.

Aderarea nu trebuie să întârzie, în ciuda avertismentelor Rusiei

Tot astăzi, președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și premierul Sanna Marin au spus că țara lor trebuie să solicite aderarea la Alianța militară „fără întârziere”, exercitând presiuni asupra vecinului să facă același lucru.

Aderarea la NATO nu a fost niciodată luată în serios la Stockholm și Helsinki până când forțele ruse au atacat Ucraina, în urmă cu mai bine de 10 săptămâni. Practic, peste noapte, conversația din ambele capitale a trecut de la „De ce ar trebui să ne alăturăm?” la „Cât timp durează până să aderăm?”.

Cele două țări se bucură de sprijinul Occidentului

Sauli Niinisto, liderul occidental care părea să aibă cele mai bune relații cu Putin înainte de războiul din Ucraina, este așteptat să-și anunțe poziția cu privire la aderarea în NATO.

Suedia și Finlanda au căutat – și au primit – asigurări de sprijin din partea SUA și a altor membri NATO în perioada de aplicare, în cazul în care doresc să adere. Ambele țări simt că ar fi vulnerabile, în ciuda garanțiilor de securitate „unul-pentru-toți” și „toți-pentru-unul” ale alianței. Kremlinul a avertizat cu privire la „repercusiuni militare și politice”, dacă suedezii și finlandezii decid să se alăture NATO.