18 apr. 2022 | 12:32

Fără teme, meditaţii, note sau calificative: cum se învață în țările dezvoltate, comparativ cu România. Sistemul e altul, dar dă rezultate

ACTUALITATE
Fără teme, meditaţii, note sau calificative: cum se învață în țările dezvoltate, comparativ cu România. Sistemul e altul, dar dă rezultate

Sistemul nostru public de învățământ are nevoie de modificări substanțiale, deoarece e tot mai evident faptul că acesta este cât se poate de neperformant.

Ultimele rezultate obținute de elevi, atât la simulările pentru Bacalaureat, cât și la cele pentru Evaluarea Națională, indică un adevăr dureros: elevii noștri sunt tot mai slab pregătiți, programa nu este adaptată pieței muncii, cei mici și-au pierdut interesul și entuziasmul de a studia. Avem o materie stufoasă, teme obositoare, ghiozdane mai grele în unele cazuri decât greutatea unui elev, iar verificările par să nu își atingă obiectivul, acela de a contribui la evoluția unui elev pe plan școlar.

Exemplul altor țări ar trebui să ne pună pe gânduri

În alte state, cum ar fi Danemarca, sistemul de învățământ este unul ce pare din altă realitate. Aici, elevii se bucură de o aparentă libertate și de un grad de relaxare ce poate părea inacceptabil pentru noi, însă care, în mod surprinzător, dă rezultate.

Într-o postare pe pagina de Facebook „Părinţii cer schimbare” se face o paralelă deosebit de interesantă între ceea ce se întâmplă cu elevii noștri și cu cei danezi.

„Orarul unui elev de clasa a VIII-a în Danemarca: – 15 minute de lectură în fiecare dimineaţă. – 12 materii – 5,30 ore/zi activitate intelectuală şi fizică cu caracter de instruire – Educaţia fizică este numai dimineaţa, urmată de o pauză de jumătate de oră pentru duş şi masă. – Nu au teme şi nici meditaţii. – Până în clasa a VII-a nu au nici note, nici calificative. – Din clasa a VII-a pâna în a IX-a, au calificative”, este mesajul postat pe grup.

Mesajul a generat o reacție puternică din partea părinților din România, majoritatea comentariilor fiind împotriva actualului nostru sistem de educație. Cei mai mulți dintre părinți solicită reforme puternice în sistem și adaptabilitate la nevoile curente ale societății și ale pieței muncii, aspecte unde școala din prezent pare să fie depășită.

„Fiul meu este în clasa a 8-a, are ore până la 3, vine la 3 acasă mănâncă… şi pleacă la meditaţii (16.-18),ajunge acasă în jur de 19,incepe temele pentru a doua zi .Mi-e milă de el,are programul mai încărcat decât a unui adult. Consider că unele materii sunt prea stufoase şi inutile, dar nu au încotro”, a declarat un părinte, vădit impresionant de relaxarea daneză.