31 mart. 2022 | 16:47

Erdogan anunță că Turcia este pregătită să fie țară garant pentru Ucraina

ULTIMA ORĂ
Erdogan anunță că Turcia este pregătită să fie țară garant pentru Ucraina

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat joi că Turcia este dispusă să fie țară garant pentru Ucraina, însă trebuie stabilite detaliile unei astfel de scheme de securitate. Liderul turc a afirmat, de asemenea, că decizia Rusiei de a reduce unele dintre operațiunile din apropierea Kievului este „cu adevărat importantă“. Mai multe detalii, în continuare.

Erdogan: Turcia e dispusă să fie țară garant pentru Ucraina

Vorbind într-un zbor de întoarcere din Uzbekistan, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a spus că țara sa este pregătită, în principiu, să acționeze ca garant pentru Ucraina, însă trebuie stabilite detaliile unei astfel de scheme de securitate, transmite Reuters.

„În ceea ce privește chestiunea garantării, putem fi una dintre țările garante care asigură securitatea Ucrainei, suntem pregătiți pentru acest lucru în principiu, dar, bineînțeles, trebuie stabilite detaliile“, a declarat el, citat de postul de televiziune NTV.

Acesta a mai spus, totodată, că promisiunea Moscovei de a reduce „drastic“ operațiunile militare in apropierea Kievului și a Cernihivului este „cu adevărat importantă“.

Liderul turc a precizat că discuțiile de la Istanbul, unde delegația ucraineană a prezentat negociatorilor ruși o propunere scrisă pentru a pune capăt războiului, au dat un „impuls semnificativ“ procesului. Având în vedere acest lucru, Erdogan a adăugat că va transmite, din nou, o ofertă de a-i găzdui pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și pe președintele rus, Vladimir Putin, în vederea negocierilor.

Turcia are în prezent în legături bune cu Ucraina și mai ales cu Rusia, oferindu-se astfel să medieze conflictul.

Citește și: Erdogan, apel la Rusia și Ucraina: „Turcia este profund îngrijorată de conflict. Nu va ieși niciun perdant dintr-un acord de pace echitabil“

„Noi credem că nu va exista niciun perdant într-un acord de pace“

Pe parcursul conflictului Rusia-Ucraina, Ankara a sprijinit țara invadată, opunându-se în același timp sancțiunilor impuse Moscovei. Totodată, săptămâna aceasta, Turcia a găzduit delegațiile ucraineană și rusă pentru primele discuții de pace față în față din ultimele săptămâni.

„Sperăm că întâlnirile vor fi benefice atât pentru țări, cât și pentru regiune, deoarece Turcia este profund îngrijorată de conflict“, declara, marți, liderul de la Ankara.

Președintele turc a mai spus că este timpul ca discuțiile să înceapă să producă rezultate, subliniind totodată ideea că țara sa a afișat o poziție corectă, care nu nesocotește drepturile niciunei părți.

Potrivit acestuia, Turcia nu a ezitat să își asume responsabilitatea pentru pace și stabilitate în regiune.

„Noi credem că nu va exista niciun perdant într-un acord de pace echitabil“, a spus el, precizând că lumea așteaptă vești bune de la Istanbul.