Emmanuel Macron, la un pas de a fi victima unui atac. Parchetul antiterorist a reținut 12 persoane

Emmanuel Macron, la un pas de a fi victima unui atac. Parchetul antiterorist a reținut 12 persoane

Parchetul antiterorist din Franța a cerut trimiterea în fața tribunalului penal a 12 persoane suspectate că ar fi „elaborat un proiect de acțiune violentă” împotriva lui Emmanuel Macron.

12 persoane au plănuit un atac asupra președintelui francez

Cele 12 persoane sunt suspectate că au „elaborat un plan de acțiune violentă” împotriva lui Emmanuel Macron în noiembrie 2018, scrie AFP, conform unei surse apropiată anchetei.

Parchetul vrea ca cei unsprezece bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 22 și 62 de ani și care erau în contact prin intermediul unui grup numit „Barjols”, să fie judecați pentru asociere teroristă criminală, potrivit rechizitoriului final semnat la 18 august și consultat miercurea aceasta de sursa citată.

Decizia finală de a trimite sau nu cazul în instanță, la tribunalul de instrucție sau la tribunalul corecțional, aparține acum judecătorului de instrucție.

Ancheta judiciară a fost deschisă la scurt timp după arestarea, la 6 noiembrie 2018, a mai multor susținători ai extremei drepte radicale – inclusiv unul din Ille-et-Vilaine.

Investigațiile au dus apoi la punerea sub acuzare a 14 persoane în total, pentru asociere teroristă criminală, pedepsită cu închisoarea.

După aproape patru ani de anchetă, procuratura a cerut renunțarea la acuzații în cazul a doi dintre ei. Și a cerut ca ceilalți doisprezece să fie acuzați de asociere teroristă criminală, o infracțiune judecată în fața instanței penale.

Ce plan avea grupul care voia să îl atace pe Macron

Parchetul antiterorist i-a acuzat de întâlniri, căutări de echipamente, antrenamente și contacte stabilite în vederea unui „proiect de acțiune violentă” împotriva șefului statului.

Anchetatorii au decis să intervină după ce au aflat că unul dintre administratorii grupului de pe Facebook, Jean-Pierre Bouyer, un pensionar din regiunea Isère, s-a deplasat în estul Franței, unde Emmanuel Macron se afla în deplasarea sa memorialistică pentru a marca centenarul sfârșitului Marelui Război.

Într-o conversație interceptată de poliție, pensionarul menționase ideea de a-l ataca pe șeful statului cu un cuțit din ceramică, nedetectabil la controalele de securitate. În vehiculul cu care se deplasase la Moselle, au fost descoperite un pumnal în husă și o Biblie, potrivit rechizitoriului final.

Procurorul a cerut reținerea sa și pentru achiziția și transportul ilegal al unui pistol. Inițial plasat în arest preventiv, el a fost liber timp de câteva luni sub control judiciar.

„Această cerere de corecție din partea Parchetului Național Antiterorism este o recunoaștere fără prea mare curaj, din care putem deduce că procedura este departe de a fi atât de serioasă pe cât s-a anunțat la începutul anchetei”, a declarat pentru AFP avocata agresorului, Olivia Ronen.