Elena Udrea și-a petrecut noaptea în arestul Poliției de Frontieră. Fostul ministru, reținut pentru încă 72 de ore în Bulgaria
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, și-a petrecut noaptea în arestul Poliției de Frontieră Petrici. Astăzi, fosta blondă de la Cotroceni va ajunge în fața magistraților bulgari, unde va fi judecată cererea de extrădare. Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute“. Înainte de pronunțarea instanței, aceasta plecase din țara pe la Vama Giurgiu. Mai multe detalii, în continuare.
Udrea și-a petrecut noaptea în arestul Poliției de Frontieră Petrici
UPDATE 12:50 – Elena Udrea, reținută încă 72 de ore, în Bulgaria
Surse judiciare au informat că mandatul de reținere pentru Elena Udrea, care se află acum în Bulgaria, a fost prelungit cu 72 de ore.
Luni, fostul ministru va ajune în fața instanței, care va trebui să decidă în baza mandatului european de arestare emis de România, iar ulterior Udrea ar putea fi trimisă în România.
Elena Udrea, fosta blondă de la Cotroceni, și-a petrecut noaptea în arestul Poliției de Frontieră Petrici. Vineri, ea va ajunge în fața magistraților bulgari, unde va fi judecată cererea de extrădare.
Fostul ministru a fost condamnat la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute“. Înainte de pronunțarea instanței, plecase din țară, pe la Vama Giurgiu. Poliția Română a dat-o în urmărire generală pe Udrea, care a fost prinsă în Bulgaria. Anumite surse spun că aceasta ar putea fi adusă în țară până luni.
Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată definitiv, joi, la șase ani de închisoare, fiind acuzată că a luat, de cel puțin trei ori, bani de la oameni de afaceri interesaţi să obţină contracte cu statul. De asemenea, după ce Ministerul Dezvoltării şi Turismului, pe care-l conducea Elena Udrea, a plătit organizarea meciului de box din 2009, bugetul de stat ar fi pierdut două milioane de euro.
Elena Udrea a fost găsită vinovată pentru luare de mită și abuz în serviciu. Practic, fostul ministru al dezvoltării și turismului a primit un milion de euro mită de la oameni de afaceri pentru a le mijloci contracte cu statul.
Urmează procedurile de extrădare
În 2018, a fost dictată prima condamnare în acest caz. Pe atunci, Elena Udrea era plecată în Costa Rica, unde a cerut statut de refugiat politic și a dat naștere unui copil. În cele din urmă, femeia a fost arestată în țara din America Centrală.
Ea a reușit în cele din urmă să scape de condamnare, după un cumul de factori juridici favorabili. Udrea a fost însă nevoită să revină în țară, după ce i s-a refuzat azilul politic în Costa Rica. Ulterior, România și-a reluat periplul în instanțe.
La începutul acestei săptămâni, același proces a ajuns din nou la final, însă judecătorii au decis să amâne câteva zile sentința. Întrucât exista o șansă din patru să fie o condamnare cu executare, joi, la prima oră, Elena Udrea ieșea singură din țară, prin Vama Giurgiu.
Câteva ore mai târziu, aceasta a fost prinsă la ieșirea din Bulgaria spre Grecia, aproape de Kulata. Femeia a fost surprinsă cu un bărbat în mașină, se pare tot de naționalitate română, iar acum urmează procedurile de extrădare.