30 aug. 2022 | 15:55

E oficial, Chris Rock „se leapădă” de premiile Oscar: ce a declarat comediantul

ACTUALITATE
E oficial, Chris Rock „se leapădă” de premiile Oscar: ce a declarat comediantul

Chris Rock a confirmat public săptămâna aceasta că, după infama palmă primită de la Will Smith, cu ocazia decernării ultimei ediții a premiilor Oscar, nu a stat prea mult pe gânduri și a refuzat o ofertă nouă primită de la AMPAS, pentru a găzdui show-ul de anul viitor.

Cu toate că li s-a cerut un punct de vedere, cei de la academie nu au răspuns oficial, astfel că, cel puțin momentan, nu știm care este punctul de vedere al instituției cu privire la anunțul făcut de Chris Rock.

Trebuie amintit că vedeta a găzduit premiile Oscar de două ori înainte de ultima ediție, și anume în 2005, dar și în 2016.

Chris Rock a făcut lumină și a confirmat zvonurile

Chris Rock a făcut declarația publică la Arizona Financial Theatre, din centrul orașului Phoenix, în cursul serii trecute. El a mai spus că i s-ar fi oferit ocazia să facă o reclamă pentru Super Bowl, dar a refuzat-o și pe asta, deși nu a menționat care a fost motivul oficial pentru refuzul acesteia din urmă.

Potrivit Arizona Republic, Rock a glumit și a spus că găzduirea premiilor Oscar de anul viitor ar fi ca și cum i-ai cere lui Nicole Brown Simpson „să se întoarcă la restaurant”.

„Este mai în vârstă decât mine”, a spus Rock despre Smith. „Statul Nevada nu ar sancționa o luptă între mine și Will Smith”, a adăugat el, în spirit de glumă.

De altfel, Rock spunea, la un spectacol din Madison Square Garden, din iunie, că lovitura încasată de la Will Smith l-ar fi afectat destul de mult, adăugând următoarele: „Nu sunt o victimă, dar la naiba, chiar a durut, și a durut destul de mult. Dar m-am scuturat de praf și m-am dus la muncă a doua zi. Nu merg la spital pentru o mică tăietură, totuși. Nu aar fi avut rost”, a completat el.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele