21 apr. 2022 | 16:49

Două orașe din România, în topul mondial al celor mai sănătoase zone: aici ai șanse mici să te îmbolnăvești

ACTUALITATE
Două orașe din România, în topul mondial al celor mai sănătoase zone: aici ai șanse mici să te îmbolnăvești

În cele mai multe dintre orașele lumii, din cauza traficului, dar și a comportamentelor nocive ale oamenilor în relație cu mediul înconjurător, aerul este foarte poluat. Nu e un secret pentru nimeni faptul că inhalarea zi de zi a noxelor atmosferice deteriorează sănătate și poate avea efecte dintre cele mai grave, pe termen lung. Din fericire, există și excepții. Chiar și România are două orașe foarte apreciate pentru calitatea aerului, iar în rândurile care urmează vom afla care sunt acestea, mai exact.

O companie britanică de brokeraj și consultanţă, DOT Zinc, a alcătuit un clasament format din cele mai sănătoase 20 de zone din lume. Această ierarhie cuprinde 20 de orașe considerate ca fiind ideale pentru a trăi, deoarece oamenii de aici au cele mai reduse șanse de a se îmbolnăvi din cauza calității înalte a aerului. Interesant este, totuși, faptul că nu numai poluarea reprezintă factorul în funcție de care s-a realizat această selecție.

Înainte de a include un oraș pe această prestigioasă listă, analiștii au luat în considerare aspecte complexe și multiple care influențează în mod direct calitatea vieții unei persoane. De exemplu, s-a acordat atenție aspectelor precum: rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an.

Cine sunt românii care trăiesc cel mai sănătos

Se pare că Timișoara și Cluj-Napoca sunt cele două așezări din țara noastră care i-au convins pe specialiști că merită să fie incluse pe această listă. Locuitorii de aici au condițiile cele mai privilegiate de viață, raportat la criteriile despre care am vorbit mai sus.

Astfel, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în top 20 orașe în care se trăiește cel mai sănătos, pe pozițiile 15 și 16, obținând scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte.

În mod surprinzător, orașe mult mai cunoscute la nivel global pentru standardele înalte de viață, ocupă poziții ierarhice mai jos decât cele două orașe ale noastre. Vorbim despre Helsinki, Copenhaga, Munchen și Praga.