Domeniul unde patronii caută masiv angajați și oferă peste 2.000 de euro salariu în mână
În mediul privat românesc, criza forței de muncă este la ordinea zilei. Majoritatea companiilor au probleme în recrutare de personal, mai ales când vine vorba despre profesioniști. Un astfel de domeniu este cel al transportului de mărfuri.
Firmele românești de transporturi se plâng de faptul că nu găsesc oameni dornici de muncă. Salariile, în medie, sunt foarte bune pentru șoferii profesioniști. Practic, sunt plătiți cu mai bine de 2.000 de euro lunar, bani în mână. Cu toate acestea, cu greu se găsesc persoane dornice de muncă.
E nevoie de aproximativ 30.000 de angajați în domeniu
În acest domeniu de activitate, la nivelul întregii țări, criza de personal atinge valoarea de 30.000. O cifră uriașă, spun managerii companiilor, care spun că nu mai știu ce metode să aplice pentru a atrage forță de muncă calificată.
Deși este o meserie unde se câștigă bani frumoși, șoferii fac sacrificii. Stau mult timp departe de familie, iar acesta este unul dintre motivele care îi determină să se reorienteze pe piața muncii, către alte domenii și alte joburi.
„Sunt aproximativ 35.000 de companii de transport în România, care angajează direct aproape 200.000 de oameni, șoferi plus personal administrativ. Nu prea mai avem de unde să îi luăm. Nu mai e o profesie atrăgătoare. E o profesie bănoasă, adresată celor care proveneau din mediul sărac, cu educație medie sau nici măcar atât. Doar că nici ei nu mai sunt dispuși să facă această meserie. Un șofer profesionist câștigă în jur de 2.200 de euro net pe lună. Nu e o sumă mică, dar vine în spate cu foarte multe sacrificii pe plan personal”, explică la PROFIT NEWS TV Decebal Popescu, Fondator Transport Academy.
„O altă problemă este rata de vaccinare a celor care lucrează în domeniu. Este foarte mică pentru că oamenii nu au încredere în autoritățile statului și asta se duce și în domeniul medical, nu mai au încredere nici în specialiști”, a mai spus antreprenorul.