18 iun. 2022 | 14:50

Domeniile în care patronii se bat pe tine, chiar dacă n-ai experiență: câștiguri mari peste salariu

ACTUALITATE
Domeniile în care patronii se bat pe tine, chiar dacă n-ai experiență: câștiguri mari peste salariu

Dacă nu ai experiență pe piața muncii, de-abia ai terminat facultatea sau, din contră, nu ai studii superioare și vrei să te angajezi, acum e momentul ideal pentru tine. Pandemia și criza forței de muncă au schimbat paradigma pieței muncii. Patronii caută acum tineri fără experiență.

Odinioară, nu găseai anunț de angajare unde să nu se specifice clar: „minimum X ani de experiență pe un post similar”.

Vremurile s-au schimbat

Pe fondul pandemiei, al crizei de personal care macină aproape toate domeniile de activitate, patronii încep să recruteze masiv persoane fără experiență, tineri care încă n-au intrat nici măcar o zi în câmpul muncii.

Datele unei analize BesJobs indică faptul că 43% dintre ofertele de job disponibile pot fi accesate de cei din Generația Z. Desigur, la acest val de joburi disponibile pentru această categorie de vârstă contribuie și sezonul cald, care aduce numeroase oportunități de angajare în regim sezonier.

„După perioada pandemiei, în care posibilitățile de a face practică sau de a lucra au fost limitate, tinerii s-au confruntat cu dificultatea de a identifica ce li se potrivește.

În acest sens, programele de orientare în carieră sunt foarte importante, la fel ca și expunerea la diferite experiențe de muncă, prin care tânărul candidat își poate forma o idee despre piața muncii, despre activitatea în cadrul unei companii sau despre domeniul de interes.â

Ne bucurăm să vedem un asemenea interes din partea celor tineri, dar și din partea companiilor, dispuse să investească în formarea de talente. În plus, BestJobs susține, printre altele, și proiecte de orientare în carieră prin campania «Donează cu CV-ul tău!»”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Curieri, livratori de mâncare, ambalatori de colete în Logistică, ospătari, barista, personal în restaurant sau în hotel, în HoReCa, lucrători comerciali sau reprezentanți în Vânzări sau pe poziții de relații cu clienții în BPO – acestea sunt câteva dintre joburile în care ai cele mai mari șanse să te angajezi acum, ca tânăr fără experiență. După cum știi deja, fără îndoială, în cele mai multe dintre exemple vorbim despre câștiguri substanțiale, extrasalariale, din bacșișul lăsat de clienții mulțumiți de serviciile prestate de tine.

Succes!