Dispare TikTok, e lege: explicația pentru decizia radicală din SUA
În contextul în care TikTok este o rețea de socializare deținută de chinezii de la ByteDance, autoritățile americane au făcut de mai multe ori eforturi pentru a interzice aplicația pe teritoriul SUA. Un pic regretabil este însă că, având în vedere influența Statelor Unite ale Americii, nu este deloc exclus ca aceeași practică să fie adoptată și în alte țări.
Democrații și republicanii americani, într-unul dintre puținele consensuri bipartizane, au anunțat un proiect de lege pentru interzicerea aplicației TikTok. Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut de republicanul Marco Rubio și vine în contextul în care americanii sunt îngrijorați că programul chinezesc ar putea fi folosit de către autoritățile chineze în scopuri de spionaj sau pentru a cenzura conținut, conform Reuters.
Americanii continuă războiul rece cu China
Este important de reținut că noua lege nu vizează doar TikTok, ci are ca scop blocarea tuturor tranzacțiilor de la orice companie de socializa din sau sub influența Chinei și Rusiei, după cum se arată în comunicatul de presă emis de biroul republicanului. Legea s-a reflectat deja într-un consens în Camera Reprezentanților, după ce a fost susținută de republicanul Mike Gallagher și democratul Raja Krishnamoorthi.
”Este îngrijorător faptul că, în loc să încurajeze administrația să-și încheie evaluarea TikTok în privința securității naționale, unii membri ai Congresului au decis să facă presiuni pentru o interdicție motivată politic care nu va face nimic pentru a promova securitatea națională a Statelor Unite”, a insistat purtătorul de cuvânt al TikTok într-un comunicat, adăugând că TikTok va continua să informeze membrii Congresului cu privire la planurile care sunt ”în curs de desfășurare” pentru ”securizarea în continuare a platformei noastre în Statele Unite”.
Ca referință, este departe de a fi prima oară când americanii încearcă să interzică TikTok, administrația lui Donald Trump a fost foarte aproape de această decizie radicală, înainte ca fostul președinte să piardă fotoliul de la Casa Albă.