Disney+ vine în România: data de când te poți abona, prețuri abonamente, filme disponibile
Vești bune pentru cinefili: Disney+, serviciul de streaming de la The Walt Disney Company, se lansează în România. Serviciul de streaming se va lansa în România pe 14 iunie.
Disney+ a anunțat datele de lansare în 42 țări și 11 teritorii pentru această vară. Prețul abonamentului lunar va fi de 29,99 de lei, iar al abonamentului anual de 299,90 de lei, la noi în țară.
Platforma de streaming care face concurență Netflix oferă conținut original exclusiv și mii de episoade și filme Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și divertisment general de la Star.
Disney+ se va lansa în România pe 14 iunie
Dacă te abonezi la Disney+, vei avea avea acces la vizionare de înaltă calitate și vei putea beneficia de până la patru fluxuri simultane, descărcări nelimitate pe zece dispozitive, IMAX Enhanced pentru titlurile selectate. Mai mult, vei avea posibilitatea de a crea până la șapte profiluri diferite, iar părinții vor putea crea profiluri pentru copii, care au o interfață ușor de navigat și permit accesarea de conținut adecvat vârstei.
Vei putea vedea „Cartea lui Boba Fett” și „The Mandalorian”, de la producătorul executiv și scenaristul Jon Favreau. De asemenea, abonații vor putea viziona seria „Moon Knight”, produsă de Studiourile Marvel, cu Oscar Isaac în rolul lui Steven Grant, dar și „Shang-Chi și legenda celor zece inele”, nominalizat la Oscar, cu Simu Liu și Awkwafina.
Abonații vor putea viziona, de asemenea, filmul câștigător la Premiile Oscar, „Eliberați-l pe Guy”, o comedie plină de acțiune cu Ryan Reynolds în rolul principal, precum și serialele „Familia Simpson” și „Anatomia lui Grey”. De la National Geographic, abonații se pot bucura de seria originală Disney+ „Lumea prin ochii lui Jeff Goldblum” în al cărei prim sezon, Jeff poartă publicul într-o călătorie amuzantă, plină de înțelepciune și dinamism.
Ca să afli cum te abonezi la serviciul Disney+, poți vizita Disneyplus.com.