31 oct. 2022 | 16:32

De ce mint românii la interviurile de angajare: jumătate dintre candidați au un „schelet în dulap”

ACTUALITATE
De ce mint românii la interviurile de angajare: jumătate dintre candidați au un

Cu siguranță ai fost până acum, de-a lungul vieții, măcar la un interviu de angajare. Întrebarea este simplă: ai fost complet sincer în fața recrutorilor tăi? Dacă da, felicitări! Te numeri printre puținii angajați care sunt complet deschiși și nu mint în cadrul interviurilor de angajare.

Numeroși candidați pe diferite posturi au recunoscut, în cadrul unui sondaj proaspăt realizat de o platformă de recrutare, faptul că nu sunt pe deplin sinceri în fața angajatorilor, la interviuri.

Surprinzător este procentul celor nesinceri. Mai mult de jumătate dintre respondenți s-au aflat, măcar o dată-n viață, în postura de a-și minți recrutorii, din diverse motive, relevă studiul Bestjobs.

„Emoțiile de dinaintea unui interviu de angajare și dorința de a face o primă impresie bună unui potențial angajator îi fac pe candidați să ascundă anumite lucruri privind studiile avute, experiența profesională anterioară și nu numai.

Mai mult de jumătate dintre candidați au mărturisit nu sunt în totalitate sinceri la interviu, potrivit unui sondaj inițiat de BestJobs cu ocazia zilei de Halloween care a scos la iveală ce „schelete” ascund candidații în dulapul personal când vine vorba despre obținerea unui job nou.

Dintre aceștia, aproape 40% nu și-ar dori ca viitorul angajator să știe că ar accepta jobul doar pentru bani, iar alți 25% nu vor ca acesta să afle de problemele din viața personală, care ar putea avea un impact asupra muncii lor”, transmite platforma.

Ce minciuni „bagă” românii la interviuri, ca să dea bine în fața noului șef

Potrivit studiului, ce a fost realizat în luna octombrie, pe un eșantion de 1.386 de utilizatori de internet din România, 2 din 10 candidați nu își doresc ca viitorul angajator să știe despre situațiile în care fostul șef „le-a făcut sângele să fiarbă”, încât au ajuns să fugă de la jobul anterior mâncând pământul. Practic, minciuna foarte des răspândită este legată de acest aspect.

34% dintre respondenți au spus că sunt sinceri doar atât cât este nevoie pentru a obține jobul respectiv, cu alte cuvinte, oamenii spun în fața angajatorilor ceea ce le este favorabil pentru a primi postul respectiv, neintrând în detaliile ce le-ar aduce dezavantaje.

„Peste 15% ar minți sau ar ascunde informații despre propria persoană în cadrul unui interviu de angajare, dacă ar ști că astfel o să obțină postul vacant.

La polul opus, majoritatea, conștienți de faptul că minciunile ies întotdeauna la iveală, declară că ar fi sinceri, indiferent de riscuri”, se mai arată în studiu.