De ce cred că Zeit, noul album de la Rammstein, este cel mai bun material al trupei, din toate timpurile
Zeit este cel mai recent album de la Rammstein, una din trupele de referință ale rockului mondial. Albumul coincide, de asemenea, cu o nouă serie de concerte extraordinare, așa cum ne-au obișnuit deja membrii trupei, de-a lungul timpului. Din nefericire, cel puțin din câte se știe până acum, România nu este inclusă în turneul de promovare, momentan. Cu toate astea, fanii de la noi din țară se pot consola cu cele 11 piese noi care reușesc, pe deplin, să desăvârșească conceptul de maturitate, totul fără ca rockerii germani să se îndepărteze prea mult de la stilul care i-a consacrat.
Ca un rocker înrăit ce sunt, dar și un fan devotat al trupei, am ascultat încă din primele momente Zeit, cel mai recent album Rammstein. În ciuda faptului că, înainte de asta, nu eram perfect convinsă că am cum să mai aud ceva nou, acest lucru s-a întâmplat. Și, așa cum spuneam anterior, vechiul și noul reușesc să intre într-un melanj perfect care, în mod excepțional, face ca acest material să fie cel mai bun, de până acum.
Rammstein dă semne de maturitate, iar asta se vede cel mai bine în ultimul album al lor
Indiferent cu ce gen de rock ai crescut, nu ai cum să nu apreciezi muzica trupei Rammstein, descendenții direcți ai altor clasici, Laibach. Cumva, au făcut ei ce au făcut și au reușit să se plieze pe toate nișele, făcând din muzica lor un adevărat spectacol, din toate punctele de vedere, fără dar și poate.
Ca să înțelegi mai bine, mai întâi trebuie să vorbim despre Zeit, cel mai recent album al trupei care, sper eu, nu va fi și ultimul. Desigur, ceea ce am spus acum poate părea puțin deplasat, însă este suficient să asculți tot albumul pentru a realiza că afirmația mea este una cât se poate de îndreptățită.
Armee der Tristen este prima melodie de pe albumul Zeit, de la Rammstein, urmată de piesa care dă, de altfel, și numele albumului, cea din urmă primind un clip pe măsură.
Zeit nu este singura melodie care s-a bucurat, până acum, de un clip. La fel s-a întâmplat și în cazul Zick Zack, cei de la Rammstein reușind să aplice asupra publicului șocul cu numărul doi și îndepărtându-se, astfel, de dramatismul primului clip, orientându-se, mai degrabă, spre satirizarea lumii „de plastic” în care trăim. Inevitabil, clipul mi-a amintit de un altul, mai vechi, atașat de Rammstein piesei Keine Lust, demult, în 2004.
Firește, a urmat încă un clip pentru Angst, cu un vizual cel puțin la fel de impresionant, ca în cazul primelor două:
În mod evident, vor urma reprezentări video și pentru alte piese de pe albumul Zeit.
Cu toate astea, alegerea Rammstein pentru piesele ce au primit, până acum, câte un clip, nu ar fi fost neaparat și alegerea mea.
Dacă ar fi să fac un top al pieselor preferate de pe noul album, el ar arăta cam așa: 1. Meine Tränen 2. Lügen 3. Schwarz 4. Giftig 5. Adieu 6. Armee der Tristen 7. Zick Zack 8. Angst 9. Zeit 10. Dicke Titten 11. OK.
Iar dacă ești curios să știi care este ordinea reală a melodiilor, de pe album, iat-o:
- Armee der Tristen
- Zeit
- Schwarz
- Giftig
- Zick Zack
- OK – 04:03
- Meine Tränen
- Angst
- Dicke Titten
- Lügen
- Adieu
Și pentru că tot am ajuns la ordinea melodiilor de pe album, poate că observi numele ultimei piese: Adieu.
„Adieu, Goodbye, Auf WiedersehenDen letzten Weg musst du alleine gehenEin letztes Lied, ein letzter KussKein Wunder wird geschehenAdieu, Goodbye, Auf WiedersehenDie Zeit mit dir war schön”
„Adio, la revedere, la revedere (în franceză, engleză și germană)
Trebuie să mergi singur pe ultimul drum
Un ultim cântec, un ultim sărut
Nu se va întâmpla niciun miracol
Adio, la revedere, la revedere
M-am distrat bine cu tine”
Toate albumele Rammstein
Dacă trupa este nouă pentru tine și ai nimerit aici din greșeală, totuși ai avut răbdarea de a parcurge până la final acest articol, îți recomand ca, înainte să asculți Zeit, să dai o raită prin albumele mai vechi ale celor de la Rammstein, pentru a înțelege mai bine de ce cred că cel mai recent este, de departe, și cel mai bun.
Iată și o listă care te poate ajuta, în acest sens:
- Zeit (2022)
- Album #7 (2019)
- Liebe ist für alle da (2009)
- Rosenrot (2005)
- Reise, Reise (2004)
- Mutter (2001)
- Sehnsucht (1997)
- Herzeleid (1995)
Iar dacă asculți Rammstein „de mic”, asemenea mie, însă nu ai apucat să treci prin audiție pe de-a-ntregul albumul, îți recomand călduros să o faci.
Și nu uita: în cazul în care, din întâmplare, îți pică în cale vreun concert de-al trupei, nu îl trece cu vederea. S-ar putea ca acesta să se transforme în concertul vieții tale. Chiar și așa, ai mare grijă să nu stai chiar în primul rând, dacă nu vrei să pleci de-acolo cu fața „prăjită”: Rammstein au obiceiul să se cam joace cu focul – de data aceasta, la propriu.