Dacă ai o astfel de preocupare, statul îți ia banii: e complet ilegal, chiar dacă nu pare

Dacă ai o astfel de preocupare, statul îți ia banii: e complet ilegal, chiar dacă nu pare

Fermierii care primesc bani de la stat, prin diferite scheme de sprijin, riscă să fie excluși din programele respective, dacă ard în mod nejustificat parcele de teren.

Cu toții știm faptul că mulți agricultori apelează la incendierea miriștilor, însă această practică pe care ei o consideră benefică pentru recoltă, poate duce la adevărate drame și pierderi materiale. Tocmai pentru că de multe ori s-a ajuns în situații limită din cauza unor acțiuni de acest tip, complet iresponsabile, autoritățile schimbă radical regulile.

Care sunt sancțiunile și când se aplică

Fermierii care ard miriştile, resturile vegetale şi vegetaţia pajiştilor permanente ar putea să nu mai primească sprijin prin schemele de ajutor de stat dedicate sectorului în care își desfășoară activitatea.

Conform celor explicate de Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), acești fermieri e riscă să fie excluşi de la plată pe mai multe scheme de sprijin în cursul anului calendaristic în care s-a constatat infracţiunea.

„Este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil”, subliniază autoritățile, în speranța că vor reuși să-i convingă pe agricultorii români să renunțe la acest obicei periculos.

Mare atenție la situațiile în care te poți trezi cu pământul tău incendiat de o altă persoană!

Conform explicațiilor APIA, în cazul în care fermierul constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei sale a fost arsă, incendiul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi sancţionat, acesta trebuie să întocmească și să prezinte la Centrul local/judeţean al APIA la care a depus cererea de plată, o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie, la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau, unde este cazul, la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale (Primărie).

„Acest document doveditor trebuie întocmit înaintea efectuării controlului şi să fie valabil la data efectuării controlului. Dacă documentul are data eliberării ulterioară executării controlului, fermierului i se va aplica sancțiunea administrativă pentru nerespectarea acestui standard.

Copia după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie sau la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă ori la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale, unde este cazul, se va prezenta la Centrul local/judeţean al APIA în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului.

Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme”, precizează sursa citată.