Cum îți mai cheltuie statul banii, când ești atent la război: s-a alocat o sumă fără precedent
În această perioadă, atenția celor mai mulți români se îndreaptă către războiul din Ucraina și criza umanitară care a luat naștere pe fondul agresiunilor Rusiei în țara vecină. Deși situația este cât se poate de șocantă, ar trebui să nu omitem din vedere nici celelalte aspecte care ne privesc în mod direct, cum ar fi banii din bugetul public.
Referitor la cum mai sunt cheltuite fondurile pe care le alcătuim cu toții, din banii pe care îi plătim pe contribuții, taxe, impozite, accize, etc, se pare că statul a început să facă alocări bugetare mai generoase către sectoare-cheie pentru societate.
În cazul medicinei, vorbim despre o finanțare fără precedent, așa cum o numește însuși ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Ministrul însuși e impresionat
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declart luni, la Ploieşti, că finanţarea medicinei de familie a crescut cu 22%, ceea ce reprezintă o premieră. Practic, niciodată n-au mai mers atât de mulți bani de la buget către această zonă, deosebit de importantă pentru fiecare dintre noi.
„Noi am făcut un pas extrem de important, sper ca medicii de familie să îl aprecieze şi să încerce să răspundă acestui lucru în mod pozitiv. Am crescut cu 22% finanţarea medicinei de familie, este o creştere fără precedent, tocmai ca să arătăm interesul şi să venim în sprijinul acestei categorii profesionale”, a declarat ministrul Rafila, într-o conferinţă de presă.
„În cadrul preocupării pe care o avem în mod constant – şi ar trebui să reprezinte una dintre principalele linii strategice pentru perioada următoare care nu înseamnă anul viitor, ci înseamnă următorii 10 ani – medicina de familie trebuie să ofere într-adevăr servicii de sănătate şi ei trebuie să reprezinte atât partea care realizează serviciile medicale preventive, cât şi o bună parte din cele curative, încât presiunea pe sistemul medical spitalicesc să fie mai mică. Lucrul ăsta se întâmplă în toată lumea, duce la ani de viaţă sănătoasă dacă se face într-adevăr prevenţie, screening pentru diverse afecţiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte permite funcţionarea şi finanţarea sistemului de asistenţă medicală spitalicească”, a mai spus ministrul.