Cum ești păcălit la raft, în perioada aceasta: prețurile sunt false, de fapt
O voce foarte avizată din industria alimentară vine cu un scenariu care s-ar putea să fie pe placul multor români, deși nu este tocmai confortabil. Este vorba despre faptul că unele prețuri pe care le plătim în această perioadă pe alimente ar fi unele false și că, în scurt timp, aceste anomalii de scumpiri se vor tempera și se va reveni la normalitate.
Scenariul este mai ușor de acceptat decât previziunile altor analiști economici, inclusiv celor din cadrul Băncii Naționale a României, care anticipează că apogeul inflaționist nici măcar nu a fost încă atins și că la vară vom vedea cu adevărat prețuri piperate.
Ei bine, președintele Federației Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, are o viziune aparte asupra fenomenului scumpirilor din sector.
Prețurile sunt false, acuză oficialul
El susține că o parte din prețurile actuale sunt mult mai mari decât prețul necesar. Spre finalul primăverii ar urma să dispară acest fenomen, punctează oficialul.
„Creșteri de prețuri există pe piață de o săptămână – două și cu cât există mai multe știri despre creșteri, cu cât sunt avansate cât mai multe prețuri fanteziste, cu atât vor crește mai mult. De la început și până acum au fost zeci de zvonuri cu scumpiri de 30 – 40%. Eu am spus că nu e așa și a fost de maximum 10 – 15%. S-au avansat prețuri pentru carcasa de miel de 4.000-4.500 de lei.
A fost o tatonare a pieței, cu ajutorul presei, consumatorul a fost pregătit pentru prețuri uriașe și aceste prețuri au venit pe piață. După sărbători, o parte dintre prețuri vor cădea, pentru că este foarte slabă cumpărarea.
Se face o presiune uriașă din partea procesatorilor din piața europeană de a intra pe piața românească pentru că și la ei piața este foarte slabă. O să ajungem mai scumpi decât ei și ne vor lua piața. Față de o creștere prognozată corect, o medie de 10%, s-a sărit calul în disperare, vânzările cad, se vor întoarce la prețurile vechi dar cu economia prăbușită”, a explicat Sorin Minea pentru Agerpres.