Cum a apărut președintele Zelenski la vizita militarilor răniți dintr-un spital ucrainean. Urarea transmisă de liderul de la Kiev

Cum a apărut președintele Zelenski la vizita militarilor răniți dintr-un spital ucrainean. Urarea transmisă de liderul de la Kiev

Volodimir Zelenski a făcut o nouă demonstrație de curaj și a ieșit din zona de siguranță în care își petrece timpul pe parcursul războiului din Ucraina pentru a participa la vizita militarilor ucraineni răniți dintr-un spital din Kiev. Acesta a discutat cu soldații și le-a făcut o urare specială, încurajatoare, privind viitorul statului ucrainean.

Președintele Zelenski a surprins la vizita militarilor răniți în războiul din Ucraina. Cum a apărut liderul de la Kiev

Șeful statului ucrainean Volodimir Zelenski a postat un nou clip pe rețelele de socializare, prin care dezvăluie vizita sa într-un spital din Kiev, pentru a-i susține pe militarii răniți în urma bombardamentelor din războiul declanșat de Rusia. Liderul ucrainean a decis să le mulțumească, totodată, medicilor și personalului din unitatea medicală, pentru sprijinul și îngrijirea acordate soldaților. Preşedintele Ucrainei i-a decorat pe soldaţii aflaţi pe patul de spital, dar şi pe reprezentanţii instituţiei medicale, în cadrul vizitei sale.

Ceea ce a surprins însă în cadrul apariției șefului de stat a fost modul în care a apărut președintele Zelenski la vizita din spital. Liderul de la Kiev a fost filmat în timp ce mergea pe stradă, însoțit de alți oficiali din Ucraina, cu toții fiind păziți de un soldat înarmat. De asemenea, președintele Zelenski a transmis un mesaj încurajator militarilor, precizând că le dorește acestora însănătoșire grabnică și victorie pe frontul de luptă.

„Băieți, vă faceți bine curând! Eu cred: cel mai bun cadou va fi victoria noastră comună!” spune liderul de la Kiev în descrierea videoclipului.

Liderul ucrainean continuă să își susțină armata. „Ucraina va rezista”

Războiul din Ucraina a făcut numeroase victime, pe parcursul celor 18 zile de la debutul invaziei fiind raportate mai multe distrugeri. Orașe importante de pe teritoriul ucrainean, printre care Harkov sau Mariupol, au suferit o transformare dramatică. Orașul-port Mariupol se confruntă cu o criză umanitară, după ce de 12 zile populația a rămas fără utilități și hrană, iar încercările de transfer prin intermediul coridoarelor verzi au eșuat de mai multe ori.

În ciuda pierderilor de vieți omenești și rănirea altor victime ale atacurilor și bombardamentelor, președintele Volodimir Zelenski păstrează o doză de optimism, în încercarea de a motiva soldații să lupte în continuare. Totodată, liderul de la Kiev solicită mai mult sprijin din partea țărilor occidentale, care s-au oferit să sprijine Ucraina atât cu armament și resurse, cât și cu susținere pentru refugiați.

„Ucraina va rezista, iar ruşii nu au spiritul necesar pentru a învinge, însă Occidentul trebuie să facă mai mult pentru a opri invazia”, declara președintele Zelenski într-o intervenție recentă.

Astăzi, un nou coridor pentru civilii din Mariupol a fost deschis, în încercarea de a salva din calea atacurilor cât mai mulți ucraineni rămași blocați în orașul-port de la Marea Neagră.

Citește și: