14 mart. 2022 | 19:11

Cu Fiscul nu e de joacă: dacă faci bani din această activitate, trebuie să dai și la stat

ACTUALITATE
Cu Fiscul nu e de joacă: dacă faci bani din această activitate, trebuie să dai și la stat

Românii trebuie să știe că au anumite obligații față de organele fiscale ale statului, dacă desfășoară anumite activități economice. Simpla închiriere a unui imobil, pentru turiști, trebuie declarată la Fisc și trebuie plătite anumite dări către stat.

Se apropie cu pași repezi sezonul estival, moment prielnic pentru mulți dintre conaționalii noștri să obțină un venit suplimentar salariului, din închirierea de camere, în regim hotelier, pentru turiști.

Atenție, banii trebuie declarați!

Conform legislației în vigoare în țara noastră, banii făcuți de români prin această modalitate nu sunt scutiți de dările către stat.

„Potrivit Codului fiscal, închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuinţele proprietate personală, altele decât cele care constituie structuri de primire turistică reprezintă „oferirea posibilităţii de şedere pentru o perioadă de minimum 24 de ore şi maximum 30 de zile într-un an calendaristic oricărei persoane care călătoreşte în scop turistic în afara mediului său obişnuit de viaţă. Practic, fiecare turist va sta măcar 24 de ore și cel mult 30 de zile într-un an în locația respectivă”, conform explicațiilor avocatnet.ro.

Potrivit sursei citate, trebuie să facem distincția, așa cum și legislația o face, între închirierea tradițională, pe perioade lungi, în baza unui contract și închirierea ocazională, așa cum se practică, de exemplu, pe platforme de tip AirBnB sau Booking.

Codul fiscal este foarte transparent și stabilește foarte clar faptul că sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor cele obţinute de către proprietar din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea.

Din fericire, legislația e mai permisivă pentru persoanele fizice, care trebuie doar să achite impozitul pe aceste tipuri de venituri. Termenul limită de plată este finele lunii mai al anului în curs!

„Pentru că vorbim de persoane fizice, nu e necesară nicio înregistrare prealabilă la Fisc. Practic, cine obține astfel de venituri în 2022 trebuie să plătească impozit pentru acestea până pe 25 mai 2023. De asemenea, cei care au obținut astfel de venituri în 2021, trebuie să depună declarația unică și să achite impozitul până pe 25 mai 2022″, explică sursa citată.