17 mart. 2022 | 12:31

Cu ce te mai stresează Microsoft: funcția pe care nu ți-ai dori-o niciodată în Windows, confirmată din greșeală

ACTUALITATE
Cu ce te mai stresează Microsoft: funcția pe care nu ți-ai dori-o niciodată în Windows, confirmată din greșeală

Microsoft a dezvăluit, din greșeală, că ar vrea să vândă reclame în sistemul său de operare. Asta în caz că deja nu te săturasei de reclame peste tot.

Astfel, într-una din versiunile de test ale lui Windows 11 au putut fi văzute reclame chiar în managerul implicit de fișiere. File Explorer (fostul Windows Explorer), managerul de fișiere din Windows, prin care utilizatorii pot realiza operațiuni precum crearea și copierea fișierelor și directoarelor, ar putea afișa la un anumit moment reclame.

Asta mai lipsea de la Microsoft: reclame în Windows

După ce această reclamă a apărut în fereastra File Explorer din cea mai recentă versiune de test a lui Windows 11, pe rețelele sociale utilizatorii și-au exprimat dezacordul față de inițiativa Microsoft.

Gigantul american a declarat că este vorba de un banner experimental, care a fost vizibil utilizatorilor dintr-o eroare. Cu toate astea, Microsoft spune că testează reclame care să fie afișate în File Explorer.

Compania fondată de Bill Gates nu a negat că ar cocheta cu ideea unor noi reclame în Windows. Dacă va merge până la capăt cu această idee, Microsoft ar depăși chiar și Google ca nivel de intruzivitate. Microsoft a mai afișat reclame, cel puțin pentru o parte dintre utilizatorii săi. Aceștia au văzut deja reclame în lock screen și în meniul Start, plus o serie de popup-uri în taskbar, care au întrerupt activitatea utilizatorilor pentru a promova diverse produse și servicii.

Din păcate, Microsoft nu este singurul care își face publicitate propriilor servicii în sistemul de operare sau în aplicațiile sale. Apple îți trimite spam cu oferte pentru Apple Music, Apple Fitness și iCloud dacă cumperi un iPhone nou. Am văzut chiar și reclame pe ecranul complet pentru Apple TV Plus, dacă deții hardware-ul Apple TV. De asemenea, Google te va urmări cu reclame pop-up până când vei ceda și cumperi un abonament YouTube Premium.