09 sept. 2022 | 15:11

Criza continuă la Blue Air. Compania suspendă zborurile încă o lună. „Pasagerii să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare”

ULTIMA ORĂ
Criza continuă la Blue Air. Compania suspendă zborurile încă o lună. „Pasagerii să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare”

Compania aeriană low-cost Blue Air nu va relua zboruile pe 12 septembrie, așa cum anunțase, deși mii de persoane sunt afectate de decizia de suspendarea a curselor. Reprezentanții companiei au precizat că zborurile se vor relua abia peste o lună.

De ce nu reia Blue Air zborurile

Compania aeriană Blue Air a anunțat pe 6 septembrie că suspendă toate zborurile până pe data de 12 septembrie, motivând că are toate conturile blocate pentru o datorie de 28 de milioane de lei. Deoarece aproximativ 3.000 de persoane au fost afectate de decizia companiei,  a fost activată o celulă de criză la Guvern pentru rezolvarea situație.

La o zi după suspendarea zborurilor, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a deblocat conturile companiei, dar nici așa Blue Air nu și-a reluat activitatea. Mai mult, reprezentanții companiei au anunțat pe 9 septembrie că zborurile se vor relua abia pe data de 10 octombrie, cu o lună mai târziu decât anunțase inițial. Motivul ar fi că firma nu are bani pentru combustibil.

Consiliul de Administrație și acționariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăți au fost blocate de către aceștia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie. Pe această cale, comunicăm tuturor pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporurile de plecare, aceste zboruri neputând fi operate”,  se arată în comunicatul companiei aeriene.

Blue Air a cerut scuze pasagerilor

Compania aeriană a cerut scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectați de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 septembrie 2022.

Decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societății de a rambursa tuturor pasagerilor afectați sumele datorate și de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei”, se mai arată în comunicat.

Pentru a aduce în țară românii afectați de criza de la Blue Air, Guvernul a alocat cinci milioane de lei din fondul de rezervă al Executivului.

Compania are peste 28 de milioane de lei datorie la AFM, sute de mii de plângeri din partea clienților și a primit o amendă record de la ANPC, în iulie.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele