Consecința ciudată a crizei semiconductoarelor: ce au făcut doritorii de mașini

Consecința ciudată a crizei semiconductoarelor: ce au făcut doritorii de mașini

Anul 2021 a fost dominat de mai multe crize, nu doar cea medicală. Din cauza crizei semiconductoarelor și cipurilor, mai multe industrii au avut de suferit, de la cea auto, până la creatorii de console de gaming sau plăci video.

Autovit.ro a publicat cea mai recentă ediție a raportului său anual legat de autoturismele rulate, iar concluzia este cât se poate de clară. În timp ce producătorii de mașini au întâmpinat probleme majore în a face față cererii și, nu de puține ori, au întrerupt producția din cauza crizei de cipuri, autovehiculele la mâna a doua s-au vândut ca pâinea caldă. Piața mașinilor second-hand din import a sărit până la 395.759 de unități anul trecut, în timp ce reînmatriculările (mașinile din România care au schimbat proprietarul) au sărit la 655.000 de unități.

Din lipsă de mașini noi, oamenii au optat pentru second-hand

În 2020, mașinile la mâna a doua din import atingeau pragul de 381.495 de unități. Un an mai târziu, valoarea a sărit până la 395.759, o creștere de aproximativ 3,74%. Dacă facem însă o comparație cu 2019, perioada pre-pandemie, vedem însă o scădere de 14 procente. Partea bună este că vedem în sfârșit o creștere și o tendință către perioada premergătoare crizei medicale. Partea mai puțin bună este că vor mai trece câțiva ani până când se vor regla lucrurile, având în vedere că atât pandemia, cât și criza de semiconductoare nu pare să se oprească în curând. Ca referință, recordul în domeniul mașinilor la mâna a doua aduse din afară a fost consemnat în 2017. La momentul respectiv, valoarea a fost de nu mai puțin de 518.000 de unități.

Anul trecut a venit însă cu un record impresionant de 655.000 de mașini second-hand care au schimbat proprietarii pe plan intern. Din cauza indisponibilității mașinilor noi, foarte mulți români s-au orientat către mașini rulate. Este a doua oară când se depășește pragul de 600.000, prima oară fiind în 2019. Chiar și așa, volumul de anul trecut este cât 2013, 2014 și 2015 cumulat.

Citește și: