19 apr. 2022 | 07:21

Comoara României, mai aproape de a fi exploatată: ne-ar putea scade facturile la energie din acest an

ACTUALITATE
Comoara României, mai aproape de a fi exploatată: ne-ar putea scade facturile la energie din acest an

Cu un pic de noroc, facturile la energie ale românilor vor înregistra o scădere semnificativă până la finele acestui an, odată cu obținerea independenței energetice a țării noastre. Totul pleacă de la depozitele din Marea Neagră, care, peste noapte, au ajuns mai aproape de a fi exploatate.

După luni, dacă nu ani, de speculații pe marginea legii offshore, premierul Nicolae Ciucă a făcut luni anunțul pe marginea începerii exploatării gazelor din Marea Neagră. În același set de declarații făcute la Radio România Actualități, a insistat pe faptul că țara noastră nu este afectată de lipsa surselor de energie și gaze.

“România nu este o ţară care să fie foarte afectată de lipsa surselor de energie şi gaze. România are potenţial în ambele domenii şi de aceea aici venim cu două componente. Una este să ne înscriem în programele Uniunii Europene pentru a dezvolta noi surse de energie şi aici avem ca obiectiv să dezvoltăm sursele de energie regenerabile, iar în ceea ce priveşte independenţa de resursa de gaz faţă de Federaţia Rusă, am decis ca prin această lege (n.r. legea offshore) să asigurăm stabilitate şi predictibilitate legală mediului de afaceri în domeniu”, a transmis premierul.

Gazele naturale din Marea Neagră, exploatate în 2022

“Există posibilitatea ca în scurt timp să putem să începem investiţiile în perimetrul Neptun Deep şi să asigurăm exploatarea gazelor din Marea Neagră, totodată, asigurăm exploatarea gazelor de pe teritoriul naţional de la mare adâncime, această investiţie putând să asigure gaze începând cu anul 2024. Din Marea Neagră avem posibilitatea să primim primele gaze la jumătatea acestui an.

Există deja o investiţie făcută de Black Sea Oil and Gas şi au semnat deja documentele de recepţie, existând posibilitatea să putem să asigurăm un miliard de metri cubi de gaze anual prin această investiţie şi desigur, la sfârşitul anului 2026, începutul lui 2027, să avem primele gaze din perimetrul Neptun Deep”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.

Cu alte cuvinte, dacă totul merge bine, iar promisiunile sunt respectate, pe lângă faptul că vom obține independența față de gazele rusești, s-ar putea să ajungem în punctul în care vor scădea facturile noastre la energie.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele