Chinezii „mai bagă o fisă” și lansează TikTok Shop, încurajați de decizia Facebook
TikTok intenționează să lanseze funcția de cumpărături live „TikTok Shop”, folosind tehnologia externalizată. Pesemne că aceasta va fi lansată „în cursul lunii următoare și va cuprinde mărci importante”.
Se pare că o funcție similară de pe Douyin a găzduit 9 milioane de transmisiuni live de comerț electronic pe lună, vânzând peste 10 miliarde de produse într-un singur an, din mai 2021 până în mai 2022, triplu față de anul precedent. Cu toate acestea, TikTok Shop aparent nu s-a descurcat la fel de bine în Marea Britanie și, din această cauză, a amânat o lansare planificată în Europa, dar încearcă în SUA.
Se presupune că tehnologia de bază va fi furnizată de compania americană TalkShopLive, care va sprijini, de asemenea, streamurile live găzduite de influenceri și mărci. Acordurile sub umbrela cărora se va desfășura totul sunt încă în discuții și „nu a fost semnat niciun contract”, potrivit FT.
Cei de la TikTok, destul de vagi în explicații
TikTok nu a negat și nu a confirmat disponibilitatea, în ceea ce privește SUA. „Când vine vorba de extinderea pieței pentru TikTok Shop, suntem întotdeauna ghidați de cerere și explorăm în mod constant opțiuni noi și diferite, de exemplu cum putem servi cel mai bine comunitatea, creatorii și comercianții de pe piețele din întreaga lume”, a declarat compania pentru FT. „Aceste eforturi includ explorarea parteneriatelor care susțin în continuare o experiență de comerț electronic fără întreruperi pentru comercianți, care este o parte importantă a ecosistemului nostru”, au mai spus cei de la TikTok.
Raportul vine la doar o zi după ce rivalul Facebook și-a abandonat propria funcție de cumpărături live. Facebook le cere acum comercianților să prezinte produse prin Reels, reclame Reels și etichetare a produselor pe Instagram Reels.
Anul trecut, TikTok a început să testeze nișa de cumpărături, permițând utilizatorilor afaceriști să-și adauge profilurile, să-și sincronizeze cataloagele de produse și să facă legătura cu magazinele lor online. De asemenea, a testat anterior cumpărăturile live în SUA, în special cu Walmart.