Cel mai pesimist avertisment pentru investitorii în Bitcoin, Ether și nu numai: ”pierdeți toți banii”

Cel mai pesimist avertisment pentru investitorii în Bitcoin, Ether și nu numai: ”pierdeți toți banii”

În cazul în care sperai că nimic nu este mai sigur sau mai profitabil decât investițiile în criptomonede, organismele de reglementare de la nivelul Uniunii Europene au lansat un avertisment foarte pesimist pentru amatorii de Bitcoin, Ether și nu numai.

Dacă îți ții sume semnificative de bani în criptoactive, conform experților UE, există un risc real să pierzi acei bani. În plus, sunt șanse mari să cazi pradă escrocheriilor. Pe marginea acestui subiect, a fost publicat un comunicat de presă la comun de către Autoritatea Bancară Europeană (EBA), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), respectiv Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA). ”Consumatorii se confruntă cu posibilitatea extrem de reală de a-şi pierde toţi banii investiţi în cazul în care cumpără aceste active”, avertizează organismele europene.

De ce s-ar putea ”duce în cap” Bitcoin, conform experților UE

Avertismentul autorităților menționate mai sus este doar cel mai recent semn că s-ar putea ca investițiile în criptoactive să nu fie cele mai sigure din lume. În comunicatul de la Bruxelles, se insistă pe faptul că, pentru cumpărători de Bitcoin, Ether și alte monede virtuale, nu există niciun fel de protecție. Ei nu pot cere despăgubiri conform actualelor reglementări UE privind serviciile financiare.

Îngrijorarea sporită a autorităților pleacă mai ales de la faptul că a explodat numărul investitorilor în criptoactive, iar cei mai mulți dintre ei nu știu ”cu ce se mănâncă”. La momentul de față, se fac investiții în 17.000 diferite criptoactive, inclusiv bitcoin şi ether, care reprezintă 60% din piaţă, fără a fi pe deplin conştienţi de riscuri, atrag atenţia instituţiile UE de supervizare.

„Consumatorii trebuie alertaţi în privinţa riscurilor reclamelor înşelătoare, inclusiv prin reţelele de socializare şi influenceri. În special consumatorii ar trebui să fie reticenţi faţă de promisiunile unor câştiguri rapide şi ridicate, mai ales cele care arată prea bine pentru a fi adevărate”, susţin autorităţile UE. În condiții ideale, același comunicat atrage atenția asupra faptului că oamenii ar trebui să fie conștienți de consumul fabulos de energie necesar pentru producerea de criptomonede și impactul acestuia asupra mediului înconjurător.