Ceasul deșteptător uman, Mary Smith: 30 de ani dedicați celor care nu-și permiteau un ceas deșteptător mecanic

Ceasurile deșteptătoare sunt cele care ne trezesc pe majoritatea dintre noi înainte de a merge la job, însă mulți se întreabă cum reușeau înainte oamenii să facă acest lucru, înainte de a apărea acest dispozitiv. Ceasul deșteptător uman este răspunsul la întrebare.

Până în anii 1970, în unele zone, mulți muncitori au fost treziți de un sunet la fereastra dormitorului lor. Afară, pe stradă, mergând din casă în casă, exista de fiecare dată o siluetă care mânuia un băț lung. Ceasul deșteptător uman era o imagine obișnuită în Marea Britanie, în special în orașele de nord, unde oamenii lucrau în schimburi, sau în Londra unde oamenii portului lucrau la ore neobișnuite.

Paul Stafford, un artist în vârstă de 59 de ani povestește cum ceasul deșteptător uman obișnuiau să vină la fiecare geam cu un băț lung, iar atunci când acesta venea, bătea de trei sau patru ori în geam și mergea mai departe. În timp ce instrumentul standard era un băț lung asemănător undiței, s-au folosit și alte metode, cum ar fi ciocane moi sau chiar obiecte care împușcau cu mazăre.

Cu toate acestea, ceasul deșteptător uman avea la rândul său un astfel de ceas deșteptător. Aceștia din urmă erau oamenii care dormeau în timpul zilei și rămâneau în picioare în timpul nopții. Una dintre problemele cu care se confruntau oamenii care trezeau alți oamenii era faptul că trebuiau să se asigure că muncitorii nu se trezeau gratuit.

Secretul pentru cea mai bună maioneză pentru salata de boeuf. Se face cu ouă întregi, în mai puțin de 1 minut și iese pufoasă

Ce să pui în compoziția de carne a sarmalelor ca să iasă mai fragede. Așa umplutura nu va deveni uscată în timpul fierberii

Atunci când această practică a început să devină o practică comercială răspândită, au început să sune la ușile clienților, după cum povestea doamna Waters, un ceas deșteptător uman din nordul Angliei, unui reporter intrigat al ziarului canadian Huron Expositor.

Ceasul deșteptător uman care se regăsea în Anglia

Înainte, era utilizat un zgomot puternic, astfel că ceilalți vecini se plângeau de acesta. Pentru a se mula situației, aceștia au apelat la bastoane lungi cu care băteau la ferestrele dormitoarelor clienților suficinet de tare pentru a-i trezi pe cei în cauză, însă suficient de încet pentru a nu-i deranja pe vecini.

Practica s-a răspândit în toată țara, mai ales în zonele unde muncitorii prost plătiți erau obligați să lucreze în ture, însă nu își permiteau propriul ceas deșteptător. Charles Dickens a fost unul dintre scriitorii care au menționat despre acest lucru în operele sale.

Mary Smith si fiica sa au fost printre ultimele persoane care au practicat aceasta meserie

Ceasurile deșteptătoare umane nu erau întâlnite doar în orașele industriale. Spre exemplu, Caroline Jane Cousins era cunoscută sub numele de Granny Cousins și s-a născut în Dorset în 1841. Aceasta a fost ultimul ceas deșteptător al Poole, trezind muncitorii fabricii de bere în fiecare dimineață până în anul 1918.

O altă femeie cu aceeași sarcină a fost doamna Bowers, de la Greenfield Terrace din Sacriston, County Durham. Ea alături de câinele său reprezenta o imagine familiară. În fiecare zi de trezea la 1 noaptea și mergea pe străzi pentru a-i trezi pe minerii din prima tură de muncă. Aceasta și-a început activitatea în timpul Primului Război Mondial și a continuat-o mulți ani după aceea.

Acest „loc de muncă” se practica și în familie, astfel că Mary Smith a fost femeia care utiliza boabe de mazăre pentru a-și trezi clienții, fiind foarte cunoscută în estul Londrei. Fiica sa care purta același nume, a călcat pe urmele mamei sale. Se crede că aceasta a fost printre ultimele ceasuri deșteptătoare umane din capitala Angliei.

Chiar dacă energia electrică a început apoi să se răspândească, iar oferta ceasurilor cu alarmă la prețuri accesibile a explodat pe piață, în continuare, această practică a fost menținută în majoritatea orașelor până în 1940-1950. În unele orașe industriale din Anglia, practica a durat până la începutul anilor 1970.