29 nov. 2022 | 18:13

Ce șanse ai să te angajezi acum în Germania: și la ei e criză, dar dacă știi la ce porți să bați, ești angajat pe loc

ACTUALITATE
Ce șanse ai să te angajezi acum în Germania: și la ei e criză, dar dacă știi la ce porți să bați, ești angajat pe loc

Germania rămâne una dintre destinațiile favorite ale românilor care pleacă peste hotare în căutarea unui trai mai bun.

Nemții oferă salarii generoase, iar cheltuielile nu sunt exagerat de mari, deși cel puțin în privința chiriilor, cu greu poți face față să stai singur, la un salariu de 1200 de euro, chiar dacă la prima vedere pare mult.

Cu toate acestea, românii noștri dau buzna în Germania în căutarea unui loc de muncă și cu speranța că vor fi plătiți atât de bine încât să-și permită traiul acolo, cât de cât, dar mai ales cu gândul la familiile rămase acasă, care au mare nevoie de ajutor financiar.

Așa se face că, an de an, zeci de mii de conaționali de-ai noștri iau calea străinătății și bat la porțile nemților pentru a fi recrutați. Unii reușesc, alții nu. Ce face diferența dintre succes și eșec? Ei bine, trebuie să știi către ce domenii să te îndrepți, să alegi acele zone unde există mare deficit de forță de muncă. Acolo ai șanse de a fi angajat pe loc, indiferent că și Germania traversează la acest moment o criză destul de dificilă, la fel ca noi și restul Europei.

Cea mai mare problemă la ei este reprezentată atât de inflația agresivă, deci scumpiri în masă, cât și de criza energetică, Germania, deși cea mai mare și puternică economie a Europei, este foarte dependentă de resursele energetice importate din Rusia.

Unde au nemții nevoie de angajați, aici te iau pe loc, nici nu te întreabă de experiență

Ce domenii de activitate suferă în acest moment de deficit de personal, în Germania? La mare căutare sunt acum oamenii pentru dezvoltarea în continuare a energiei solare şi eoliene.

Cifrele oficiale arată un deficit de personal de cel puțin 200.000 de angajați în acest domeniu.

Prin urmare, dacă ești specializat în acest domeniu de activitate, poți fi angajat pe loc în Germania și poți pleca la drum liniștit, știind că ai locul de muncă ca și asigurat.