31 ian. 2022 | 12:50

Ce s-a întâmplat, în plină criză, cu banii strânși de tine la fondurile de pensii

ACTUALITATE
Ce s-a întâmplat, în plină criză, cu banii strânși de tine la fondurile de pensii

Ultimul an nu a fost deloc unul simplu din perspectivă economică. Toate statele lumii au avut de înfruntat provocări fără precedent, iar România nu a făcut excepție.

Din fericire, analizând cifrele oficiale care au închis anul 2021, se pare că țara noastră a ieșit destul de bine din al doilea an al pandemiei de coronavirus, chiar și din perspectivă economică.

În acest sens, fostul premier și încă lider al PNL, se declară foarte mândru. Florin Cîțu susține că a gestionat „economia în 2020 și în 2021 și a ieșit bine”.

„E important să știm exact situația reală. Eu știu că de foarte multe ori se spune că oficialii cumva nu vin să spună întotdeauna situația cum este ea, pentru că nu vrem să speriem oamenii și nu despre asta este vorba.

Eu cred că e bine să știm toate scenariile și în special scenariile dificile, pentru că oamenii trebuie să se pregătească să ia decizii și dacă se întâmplă să fie mai bine decât ne-am așteptat, atunci cu toții câștigăm.

Așa am administrat economia în 2020 și în 2021 și a ieșit bine. Te pregătești pentru ce este mai rău și dacă iei măsuri bune, rezultatele vor fi confirmate. Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criză globală.

Am un singur regret, că nu am reușit să am timpul să duc până la final reformele pe care ni le propusesem, pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi văzut și în buzunarele românilor. Va garantez acest lucru, dar continuăm. Veți vedea în momentul în care vom termină reformele, succesul economic al creșterii economice se va vedea și în buzunarele tuturor românilor”, a spus sâmbătă, liderul liberalilor.

Efectele pozitive se văd și la fondurile de pensii

În 2021, fondurile de pensii din țara noastră au reușit performanța să recupereze pierderile din primul an pandemic, dar și să adune ceva în plus la capitolul active și randamente anuale.

Activele nete ale celor 234 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna decembrie cu 4,7%, până la nivelul de 53,7 miliarde lei (10,8 miliarde euro), iar în anul 2021 au crescut cu 20,7%. Ieșirile nete ale lunii au totalizat 32 milioane lei (6,5 milioane euro). Iată cum arată dinamica pe categorii și cine sunt câștigătorii la capitolul randamente pe termen lung, conform datelor furnizate de AAF.

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale între 34,8% și 40%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 79% și 97,4%.

Activele nete exprimate în lei ale celor 112 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna decembrie cu 4,3% față de luna precedentă, până la 2,1 miliarde lei (0,4 miliarde euro) iar iar în anul 2021 au crescut cu 107,4%.

De asemenea, activele nete ale celor 34 de fonduri de investiții alternative (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 8,6% în luna decembrie, până la 26,3 miliarde lei (5,3 miliarde euro), și au crescut cu 23,4% în 2021; fondurile închise locale au avut ieșiri nete de 1,2 milioane lei (0,24 milioane euro) în luna raportată.