09 dec. 2022 | 11:55

Ce este „dreptul de a fi uitat” și cum te ajută sau te încurcă: UE pune „bețe în roate” Google

ACTUALITATE
Ce este „dreptul de a fi uitat” și cum te ajută sau te încurcă: UE pune „bețe în roate” Google

„Dreptul tău de a fi uitat” în Uniunea Europeană se extinde și te ajută în cazul în care, pe internet, apar afirmații false despre tine.

Curtea de Justiție a UE a hotărât că Google și furnizorii similari trebuie să elimine rezultatele căutării la cerere, atunci când acestea sunt inexacte sau false.

Cei care vor înainta asemenea cereri vor trebui să demonstreze că există falsuri semnificative și să furnizeze dovezi care pot fi solicitate „în mod rezonabil”. Cu alte cuvinte, nu vor trebui să obțină o hotărâre judecătorească. Creatorul motorului de căutare nu poate fi forțat să participe activ la investigație.

Hotărârea vine ca răspuns la un caz mai vechi, în care doi manageri de investiții au cerut companiei Google să elimine rezultatele căutării, în ceea ce îi privește, care trimiteau la articole care le criticau modul de a face afaceri. Managerii au susținut că afirmațiile sunt false.

Google a refuzat să onoreze cererea, susținând că nu știe dacă informațiile sunt corecte.

Uniunea Europeană a pus „gând rău” presupuselor minciuni de pe internet

Acest lucru ar putea contribui la modelarea interpretărilor Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) al UE. Nu numai că vei avea dreptul de a-ți fi eliminate datele de căutare din motive de confidențialitate, ci și de a extrage conținutul dovedit a fi fals.

Totuși, nu se știe cum va aborda instanța cazurile clare de parodie. Nu este clar dacă cineva ar putea cere Google și altor motoare de căutare să șteargă conținut vădit fals, însă menit să fie o glumă. Un exemplu, în acest sens, este site-ul românesc de satiră și parodie, Times New Roman.

De asemenea, este neclar dacă acest lucru ar putea fi folosit pentru a ascunde conținut care este în mare măsură exact, dar include o eroare flagrantă.

Teoretic, un reclamant ar putea folosi acest lucru pentru a minimiza criticile, cum ar fi review-urile pe care le lași restaurantelor, pensiunilor, etc.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele