04 ian. 2022 | 18:35

Câți turiști au petrecut Revelionul în România anul acesta și cât au cheltuit: o schimbare majoră față de 2019

ACTUALITATE
Câți turiști au petrecut Revelionul în România anul acesta și cât au cheltuit: o schimbare majoră față de 2019

În total, 121.000 de turişti au petrecut Revelionul 2021-2022 într-o destinaţie din România. Acest număr reprezintă cu 32% mai puţini în comparaţie cu Revelionul 2019-2020.

În ceea ce privește cheltuielile, aproape 25,6 milioane de euro, sumă mai mică cu 40% faţă de cea cheltuită în aceeaşi perioadă a anului 2019, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În comparație cu anii trecuţi, rezervările pentru Revelion au fost realizate în ultimul moment. De asemenea, spre deosebire de anul trecut, durata sejurului a scăzut de la cinci la trei nopţi de cazare.

Românii n-au mai investit în Revelionul de anul acesta

Având în vedere aceste aspecte, multe unităţi de cazare din România au avut un grad de ocupare mic sau chiar au fost goale. Turismul rural a dus-o cel mai bine anul acesta: aproximativ 48.000 de locuri vândute de Revelion. Totuși, au fost cu 20% mai puține decât în aceeași perioadă din 2019.

Stațiunile montane sunt pe locul al doilea în clasamentul destinaţiilor interne alese de Revelion. Aici, peste 40.000 de turişti şi-au petrecut Revelionul, cu 18% mai puţini faţă de anul 2019.

Dacă vorbim de staţiuni, cele mai vizitate au fost cele din Valea Prahovei, Poiana Braşov, zona Rucăr-Bran, Păltiniş, Rânca, Straja, precum şi cele din Maramureş şi Bucovina.

De asemenea, peste 16.000 de români au petrecut trecerea dintre ani în stațiunile balneare. Acest număr a fost în scădere cu 37% faţă de anul 2019.

Dacă ne referim la Revelionul petrecut de români în străinătate, numărul acestora a scăzut cu aproximativ 42% faţă de anul 2019.

Dar perioada sărbătorilor este și cea a escrocheriilor. Perioada în care revin în prim plan cei care postează oferte false de cazare pentru petrecerea sărbătorilor în cabane sau vile la munte.

Infractorii postează anunțuri pe site-urile de profil folosind date și fotografii false, oamenii îi contactează și plătesc un avans. Apoi, infractorii dispar cu banii și nu mai răspund la telefon.

Majoritatea companiilor spun că în perioada octombrie-decembrie activitatea echipelor antifraudă crește, de altfel mii de anunțuri sunt verificate zilnic pentru a putea ține situația sub control.