Câți români nu-și pot plăti ratele la bancă: vine valul de executări silite peste ei
Banca Națională a României vine cu noi date privind situația românilor care au de rambursat credite bancare.
Se pare că, pe primul trimestru din 2022, rata creditelor neperformante a înregistrat o scădere. Practic, nu se resimte pe piață o tendință de imposibilitate de plată, oamenii își onorează datoriile pe care și le-au asumat față de instituțiile de credit.
Conform BNR, rata creditelor neperformante era, la finele primului trimestru din 2022, de 3,31%, faţă de 3,35% la sfârşitul anului trecut.
Perioada de „liniște” pe piața bancară se apropie de final. Urmează să vină executările silite
Doar că aceste cifre aparent îmbucurătoare nu vor persista mult timp. Unii analiști consideră că e doar o chestiune de timp până când vom asista la un val de credite neperformante.
Pe fondul înăspririi dobânzilor, a creșterii inflației, a scăderii puterii de cumpărare, românilor le va fi tot mai greu să plătească rata lunară și se va ajunge la executări silite.
Judecătorii vor emite titluri executorii pe bandă rulantă, cred unii economiști.
Mai există o singură speranță pentru români. Numai creșterile generoase de salarii i-ar mai putea salva
Dacă oamenilor li se vor majora salariile, astfel încât să fie acoperită rata inflației (de peste 14% vara aceasta, conform BNR), atunci riscul de intra în imposibilitate de plată scade.
Această opinie este împărtășită, de exemplu, de Adrian Codirlaşu, care spune că, în această ecuaţie „contează foarte mult dinamica salariilor din acest an”.
„La nivel de economie, salariile au crescut în primele luni ale anului cu un ritm similar cu cel al inflaţiei (10% faţă de o inflaţie de 11%), în timp ce dobânzile au continuat şi continuă să fie sub inflaţie. Mai exact, dacă salariile vor creşte într-un ritm apropiat cu cel al inflaţiei, iar dobânzile vor rămâne oricum sub nivelul acesteia, pe fondul unei creşteri economice de 5%, neperformantele nu sunt aşteptate să aibă un impact masiv”, a spus expertul.