08 ian. 2022 | 12:50

Câți bani scoți din buzunar, anul acesta, dacă vrei să-ți cumperi casă

ACTUALITATE
Câți bani scoți din buzunar, anul acesta, dacă vrei să-ți cumperi casă

În cazul în care ai început noul an cu rezoluția de a deveni proprietar de locuință sau de a-ți schimba apartamentul, află că 2022 a început cu scumpiri pe piața imobiliară.

Concret, prețul mediu solicitat, la început de an, pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național se situează la 1.593 de euro pe metru pătrat util.

Cât de mult s-au scumpit apartamentele

În procente, vorbim despre o creștere a prețurilor cu 2,7% față de luna anterioară (când ajungea la 1.551 de euro pe metru pătrat util).

Referindu-ne la aceeași perioadă, trebuie punctat faptul că piața rezidențială din Cluj-Napoca înregistrează cel mai puternic avans al scumpirilor. Pe locul al doilea regăsim Constanța și București.

Vești mai bune sunt pentru cei din Iași, piața rezidențială de aici situându-se la coada clasamentului scumpirilor.

Privind mai în profunzime cifrele, observăm că, în Capitală, la început de an, suma medie solicitată pentru un apartament se situează, la nivelul Capitalei, la 1.620 de euro pe metru pătrat util. Scumpirea este, deci, de 1,6% față de luna anterioară (când se cifra la 1.594 de euro pe metru pătrat). Important de menționat este că în București s-au scumpit atât apartamentele vechi, cât și cele nou construite.

În Cluj-Napoca, prețul mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente ajunge la 2.105 euro pe metru pătrat util la început de an. Aici specialiștii evidențiază un avans al prețurilor de 2,6%, de la 2.051 de euro pe metru pătrat.

În schimb, la Iași, vedem o medie de 1.203 euro pe metru pătrat util, în creștere cu 0,9% față de luna anterioară, când se situau la 1.192 de euro pe metru pătrat.

În cele din urmă, la Constanța, prețurile apartamentelor se situează la o medie de 1.408 euro pe metru pătrat util. Practic, aici evoluția prețurilor este de 1,7%, de la 1.384 de euro pe metru pătrat.

Prin urmare, iată că 2022 debutează cu scumpiri pe piața rezidențială locală și trebuie menționat că așteptările analiștilor pentru restul anului se situează în aceeași direcție, fiind așteptate noi majorări de preț.