01 feb. 2022 | 19:37

Cât de rău arată economia, de fapt, la început de 2022: ne-am pierdut din optimism

ACTUALITATE
Cât de rău arată economia, de fapt, la început de 2022: ne-am pierdut din optimism

Ultimele luni au adus noi provocări asupra economiilor globale, iar efectele se resimt și în zona euro.

Potrivit celor mai recente date privind evoluția economică, ultimul trimestru al anului trecut a adus o încetinire a avansului economic.

Inflația este marea problemă

Principalele motive în baza cărora evoluțiile economice nu sunt la fel de favorabile precum estimau analiștii anterior, sunt reprezentate de inflație, dar și de evoluția nefavorabilă a crizei sanitare globale. Observăm că numărul de infectări continuă să se aprecieze, iar acest aspect pune presiune pe economia globală.

Potrivit Eurostat, creșterea economică trimestrială a zonei euro a fost de 0,3% în octombrie-decembrie. Prin comparație, trebuie notat faptul că în trimestrul al treilea, economia zonei euro a urcat cu 2,3% (date revizuite în creștere, de la 2,2%).

Concret, creșterea economică din ultimul trimestru a fost de 4,6% în zona euro și de 4,8% în Uniunea Europeană.

De asemenea, referindu-ne la evoluția economică în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, creșterea trimestrială a fost de 0,4%, față de 2,2% în trimestrul al treilea. În mod surprinzător, două dintre cele mai nefavorabile evoluții înregistrate aparțin Austriei și Germaniei, ultima dintre ele fiind recunoscută drept motorul economic al Europei.

La finele anului trecut, analiștii Comisiei Europene au publicat noi previziuni economice, pentru anul 2022. Conform acestora, se preconizează că economia UE va continua să se extindă în perioada analizată, atingând o rată de creștere de 5 % în 2021, de 4,3 % în 2022 și de 2,5 % în 2023. Se preconizează că ratele de creștere pentru zona euro vor fi identice cu cele la nivel de UE în 2021 și 2022 și de 2,4 % în 2023. Această perspectivă depinde în mare măsură de doi factori: evoluția pandemiei de COVID-19 și ritmul în care aprovizionarea se adaptează la redresarea rapidă a cererii în urma redeschiderii economiei.

De asemenea, se preconizează că, în 2022, ocuparea forței de muncă va depăși nivelul înregistrat înainte de criză și că, în 2023, va avea caracter expansionist. Potrivit previziunilor, șomajul în UE va scădea de la 7,1 % în 2021 la 6,7 % în 2022 și la 6,5 % în 2023. În zona euro, rata șomajului este estimată la 7,9 %, 7,5 % și 7,3 % pe parcursul celor trei ani.