14 mart. 2022 | 06:30

Cât costă benzina, de fapt, în România: cum calculezi legătura cu petrolul, cât sunt taxele, accizele

ACTUALITATE
Cât costă benzina, de fapt, în România: cum calculezi legătura cu petrolul, cât sunt taxele, accizele

Auzi de multe ori că, în România, o mare parte din prețul benzinei este dat de accize și taxe impuse de stat. Valoarea petrolului este semnificativ mai insignifiantă decât ai crede. Nu este irelevantă, dar un lucru este sigur, prețul la pompă pentru carburant are o ecuație complexă în spate.

Cristian Tudorescu este co-fondator al Business Insights și Investor Club. Din această poziție, înțelege foarte bine particularitățile economice din spatele prețului pe care românii îl plătesc pentru benzină și motorină. Din acest motiv, pentru hotnews.ro, a oferit un calcul detaliat pentru modul în care se calculează valoarea de achiziție la carburant. În mod previzibil, cifrele sunt orientative și nu reprezintă literă de lege pentru tarifele de la pompă. Cu toate acestea, te ajută să înțelegi mai bine rolul pe care îl joacă prețul petrolului în întregul ansamblu de costuri din spatele unei alimentări cu benzină.

Cât ar trebui să coste benzina la pompă, cum se calculează

Prețul barilului de petrol se reflectă în costurile pe care le plătești la pompă în aproximativ 7 – 14 zile. În România, cel mai relevant este prețul Brent. În condiții normal, ar fi la fel de important și petrolul Ural, din Rusia, dar majoritatea giganților din domeniul petrolier încearcă să-și rupă legăturile cu țara lui Putin. Al treilea reper este WTI care, fiind apropiat de petrolul Brent, poți să-l consideri și pe acesta o referință bună.

Încercând să iei în calcul faptul că benzinăriile au și ele o serie de parametrii de profitabilitate, se pot calcula niște praguri între care ar trebui să fluctueze prețul benzinei, raportându-ne la petrol, la taxele și accizele de pe meleaguri mioritice. În orice caz, mecanismul de calcul este următorul:

  • 1 baril de țitei acum o săptămâna era cam 105 USD . Acesta se transformă în 159 litri de benzină (asta e conversia standard utilizată), ceea ce înseamnă 0.66 USD/litrul de benzină, sau 2.97 RON / litru. Asta e doar partea de aducere a barilului în rafinărie.
  • rafinarea și distribuția efectivă în benzinării necesită un adaos peste costul de mai sus. L-am estimat la 50% adaugat peste costul anterior (în realitate poate fi și 40% – poate fi și mai mult de 50%, am dedus orientativ, din documentele publice ale unora dintre companiile de la noi; la rigoare, acest procent nu e proporțional cu barilul, ci e fix+variabil, dar pentru a nu complica si mai mult calculul, l-am păstrat așa). Asta înseamnă încă 1.49 RON/ litru.
  • Până aici, PREȚUL care ține doar de petroliști ar fi 4.46 RON/litru
  • Urmează acciza/litrul de benzină. Anul acesta este 1892 RON / 1.000 litri , adică 1.89 RON/litru
  • La toate cele de mai sus se aplică TVA (deci, înmulțim cu 1.19)
  • În final, prețul la pompă este aproximativ 7.56 RON /litru, sau să zicem 7.4 – 7.6 RON.

Formula este de tipul:

[ (Cotație baril / 159 x 4.5) x 1.5 + 1.89 RON] x 1.19 = Preț la pompă litrul de benzină 95.

Dacă barilul sare până la 125 de dolari, prețul la pompă ar trebui să ajungă, conform calculului de mai sus, aproximativ 8,5 lei pe litru. Dacă același preț începe să graviteze în jurul pragului de 10 lei, ne așteptăm ca petrolul să fie aproximativ 160 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele