Bula imobiliară din România, într-o perioadă ciudată: ce s-a întâmplat cu prețurile la apartamente, cine câștigă
Deși luna martie marchează o perioadă de incertitudine într-o varietate foarte mare de domenii, din cauza invaziei Ucrainei, statisticile din luna februarie funcționează ca cel mai recent avertisment în contextul bulei imobiliare din România.
Prețurile la apartamente au crescut necontrolat în România de mai bine de un an, mai ales în marile orașe ale țării. Întâmplarea face că a existat și o cerere suficient de mare încât să alimenteze acel trend îngrijorător. În 2022, trendul ascendent s-a menținut, dar ritmul vânzărilor efective și al construcțiilor noi este semnificativ mai ponderat decât în urmă cu un an.
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în România
Dacă ne uităm la cele mai mari șase orașe din România, conform datelor agregate de imobiliare.ro, prețul mediu la un metru pătrat construit a sărit la 1609 euro pe metru pătrat util, o creștere de nu mai puțin de 18,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
”O creștere medie pentru ultimele 12 luni de 18.5% la nivel național este considerabilă. Ne așteptăm la o decelerare pe perioada strict următoare ca urmare a impactului emoțional pe care îl au evenimentele din regiune. Totuși, pe termen mediu, pe fondul unei cereri apreciabile în special pe segmentul nou și al creșterii costurilor de construcție, ne așteptăm ca apartamentele să continue să se scumpească”, a declarat Daniel Crainic, directorul de marketing al Imobiliare.ro.
Punctual, în februarie 2022, comparativ cu ianuarie, prețul la locuințe a scăzut cu 1,1% până la 1609 euro pe metru pătrat util în București. În Brașov, creșterea de la an la an a fost de 18,6%, în timp ce din ianuarie în februarie a fost de 2,6 procente, până la 1514 euro pentru pătrat. Cluj-Napoca dă în continuare tonul la nivel național pe marginea acestui subiect, cu cele mai mari prețuri din România. Vorbim de 2236 de euro pe metru pătrat la final de februarie, în creștere cu 3,9% față de începutul anului. Constanța este unul dintre orașele mari în care merită să te muți, având în vedere că, după o creștere de doar 1%, prețul mediu este de 1434 de euro pe metru pătrat, foarte aproape de Timișoara – 1446 de euro.