07 sept. 2022 | 19:40

Blue Air are conturile deblocate. Compania anunță reluarea zborurilor. Ce se întâmplă cu pasagerii afectați de criză

ULTIMA ORĂ
Blue Air are conturile deblocate. Compania anunță reluarea zborurilor. Ce se întâmplă cu pasagerii afectați de criză

Compania aeriană Blue Air a anunțat marți că va suspenda toate zborurile din România, până luni, 12 septembrie. Decizia vine în urma unei „situații neprevăzute”. Mai exact, Ministerul mediului a pus proprire pe conturile companiei Blue Air, iar compania nu mai poate opera zborurile zilnice, neavând posibilitățile financiare de a le achita. Astăzi, 7 septembrie, Administrația Fondului pentru Mediu a decis deblocarea conturilor companiei aeriene.

AFM a deblocat conturile companiei Blue Air. Reacția companiei aeriene

Update 7 septembrie, ora 19.40. Blue Air anunță că i-a fost ridicată proprirea pe conturi și că zborurile vor fi reluate. Oficialii companiei au spus că vor reveni mâine cu un comunicat în care vor spune ce zboruri vor fi reluate, cu ajutorul TAROM. Blue Air a menționat că încearcă să aducă acasă pasagerii blocați în aeroporturile străine.

”Poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate am beneficiat de sprijinul AFM, în special cel al domnului președinte Dobre.

S-a oprit o companie aeriană și s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente facem o evaluare atentă ca să înțelegem care ne este capacitatea de operare.

În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunța exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocați în aeroporturile străine”.

Compania a declarat că rambursarea prețurilor biletelor anulate „depinde de reluarea activității”.

”Absolut toate chestiunile legate de rambursarea pasagerilor depind esențial de reluarea activității, astfel încât societatea să poată realiza veniturile necesare atât pentru operarea zborurilor curente, cât și pentru rambursarea sumelor datorate către pasageri”, a mai transmis compania.

”Așa cum am demonstrat și în anul 2019 (an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR) compania deține know-how-ul și personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcționeze în condiții de piață normale”.

”În ceea ce privește aeronavele, de la un număr de 32 aeronave în 2019, în acest moment funcționăm cu 13 aeronave, iar în cursul următoarelor luni vom fi obligați să rămânem cu 5 aeronave, fiecare cu o capacitate de 189 de locuri, pentru că restul vor trebui restituite proprietarilor acestora”, a mai transmis compania.

Update 7 septembrie, ora 17.22: Administrația Fondului pentru Mediu anunță că a deblocat toate conturile companiei aeriene, astfel încât să își poată relua activitatea normală.

„În urma solicitării transmise în dimineața zilei de 7 septembrie 2022, de eșalonare la plată a obligațiilor restante la Fondul pentru Mediu și a transmiterii documentației necesare pentru începerea procedurii de eșalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței”, se arată într-un comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu.

Toate zborurile cu Blue Air din România, suspendate

Update 17.40 Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că instituția care a pus poprire pe conturile companiei aeriene BlueAir este Administrația Fondului de Mediu , din subordinea Ministerului Mediului.

După ce 3.000 de români au fost afectați direct de decizia companiei, premierul a anunțat că a discutat cu ministrul Mediului pentru a debloca situația și a ridica poprirea, astfel încât călătorii Blue Air să poată ajunge la destinație.

Știre inițială. Compania dă vina pe instigarea publică și directă a șefului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, care a transmis oamenilor să nu mai cumpere bilete la această companie.

„Datorită unei situaţii neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până luni, 12 Septembrie 2022”, potrivit oficialilor companiei.

De altfel, compania dă vina pe ANPC pentru „distrugerea încrederii pasagerilor în Blue Air”, lucru care a generat pierderi de peste 5 milioane de euro.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:

distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;

creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii),

blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, se arată în răspunsul oficialilor.

Compania a mai arătat că din cauza declarațiilor șefului ANPC, au fost blocate discuții privind sprijinirea companiei și s-au pierdut investiții imense.