16 mart. 2022 | 07:00

Benzină mai ieftină pentru șoferi și TVA zero la alimente: care sunt șansele să se întâmple în România

ACTUALITATE
Benzină mai ieftină pentru șoferi și TVA zero la alimente: care sunt șansele să se întâmple în România

Românii au o viață din ce în ce mai complicată din punct de vedere financiar, iar situația nu pare să se relaxeze prea mult în perioada imediat următoare. Din fericire, există totuși niște planuri în acest sens, deși nu știm dacă se vor materializa.

În contextul valului de scumpiri cu care se confruntă țara noastră, coaliția aflată la guvernare analizează mai multe scenarii pentru a întinde o mână de ajutor populației. Nu este foarte clare câte dintre ele se vor materializa sau dacă se va întâmpla asta vreodată, având în vedere ”impactul bugetar și modul în care acest lucru ar putea afecta investițiile”. Pe marginea acestui subiect a atras atenția ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Reducerea accizei la carburanți și TVA zero la alimente, o posibilitate reală

Florin Spătaru a vorbit la mijlocul acestei săptămâni despre planurile autorităților pentru ieftinirea alimentelor și a carburanților. Afirmațiile au fost făcute în contextul în care, ministrul Economiei a participat la ceremonia de semnare a acordului de joint-venture între Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) şi General Dynamics European Land Systems România (GDELS), alături de premierul Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.

Pe marginea reducerii accizei la carburanți, o măsură care are micșorează prețul la pompă pentru benzină și motorină, răspunsul nu a fost unul neapărat promițător. ”Este o discuţie pe care o avem în Guvern, nu vă pot da în acest moment un răspuns. Trebuie să vedem care este impactul bugetar. România şi-a propus investiţii majore în economie de care vrem să ne ţinem, toate aceste măsuri trebuie analizate în balanţă. Cu siguranţă vom veni cu o propunere care să fie acceptată de toată lumea”, a spus ministrul.

În contextul argumentului că astfel de măsuri au fost deja adoptate în Franța și Ungaria, oficialul a avut un răspuns tranșant.  „Este adevărat, dar vedeţi că economia Ungaria şi cea a Franţei arată diferit faţă de economia din România”. Nu în ultimul rând, a fost întrebat dacă TVA zero la alimente este o soluţie. Ministrul a precizat că există o discuţie în acest sens în coaliţie, însă nu poate da detalii, întrucât ministrul Agriculturii este cel mai în măsură să facă acest lucru.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele