Banca la care poate ai și tu bani în România a decis să nu plece din Rusia
Într-o perioadă în care până și giganții planetei din domeniul petrolier și-au asumat pierderi fabuloase pentru a întrerupe orice legătură cu Rusia, una dintre cele mai importante bănci din România a anunțat că-și va continua activitatea în țara lui Putin.
În cazul în care ai bani la Raiffeisen Bank, s-ar putea să fii interesat de faptul că subsidiara din Rusia a aceleiași bănci a anunțat că își va continua activitatea în țara care a inițiat invazia Ucrainei. Anunțul făcut de Raiffeisen Bank Rusia vine ca o asigurarea suplimentară pentru clienții săi din această țară, cu accent pe faptul că activitatea băncii în teritoriu va continua chiar și în situația unei potențiale ruperi de firma mamă, grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI).
Raiffeisen rămâne în Rusia, contrar presiunilor din piață
Joi, grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI), una dintre instituțiile bancare europene cu cea mai mare expunere financiară la Rusia, a anunțat că ia în calcul posibilitatea retragerii din această țară. În weekend, însă, oficialii subsidiarei din țara condusă de Vladimir Putin au insistat pe faptul că decizia companiei mamă este absolut irelevantă pentru continuarea activității băncii.
Pe de o parte, decizia pare una ciudată, având în vedere numărul mare de companii occidentale care au decis să-și suspende temporar activitatea în Rusia. Pe de altă parte, merită să ai în vedere că Raiffeisen este prezentă în această țară încă de la căderea URSS, iar subsidiara locală a fost responsabilă anul trecut de o treime din întregul profit al grupului, estimat la 1,5 miliarde de euro. Nu trebuie neglijat nici faptul că divizia din Rusia a RBI este a zecea cea mai mare bancă din această țară, cu active ce totalizează aproximativ 11,96 miliarde de euro.
În final, conform rezultatelor anuale publicate de RBI, grupul are o expunere de 1,6 miliarde de euro pe Rusia și una de 170 de milioane de euro pe Ucraina. Clienții din Rusia reprezintă 11,5% din portofoliul total de împrumuturi acordate de-a lungul timpului de către Raiffeisen, în timp ce Ucraina reprezintă 2,2%.