„Aurul negru” din România care se găsea la firul ierbii

Două zone din România au reușit să uimească străinii cu bogăția solului.

Este vorba de „aurul negru” care se arăta în secolul al XIX-lea în Valea Jiului și Petroșani. În scurt timp, aici s-au stabilit străini care și-au câștigat existența în minele de cărbune.

Printre străinii care au fost uimiți de bogăția „aurului negru” din România s-a numărat și geologul englez David Ansted. Acesta a călătorit în Valea Jiului prin anii 1860 și a anticipat prosperitatea zonei. Hai să aflăm mai multe despre bogăția cărbunelui!

Bilanț tragic după atacul de la Târgul de Crăciun din Germania: 4 morți și peste 200 de răniți

Cum pot românii să-și facă analize medicale gratuite. Lista completă a investigațiilor decontate de Casa de Asigurări

Momentul de glorie al Văii Jiului

În urmă cu patru secole, câteva familii de iobagi plecate din Petros, un sat de la poalele vechii cetăţi dacice Băniţa, înființau Petroșaniul. Două secole mai târziu, Valea Jiului avea 3.000 de locuitori care se ocupau, preponderent, cu păstoritul.

Ambele zone au cunoscut popularitatea la mijlocul secolului al XIX-lea datorită cărbunelui, a cărui exploatare a început în forță. Alături de cele două zone anterior menționate, oamenii mai descoperă zăcăminte bogate și la Vulcan și Petrila. Bogăția subsolului din România a atras, din nou, mii de străini veniți aici pentru a își face un trai cinstit.

Cărbunele atrăgea străinii ca un magnet

În anul 1860, geologul și autorul englez David Ansted a vizitat România pentru a vedea cu ochii lui efectele „aurului negru” descoperit în sol. Datorită zăcămintelor abundente, acesta credea că Valea Jiului va prospera mult în viitorul apropiat.

„Nu poate fi nicio îndoială că, peste câţiva ani, acest ţinut sălbatic cu condiţii grele de teren se va transforma, nu pentru a aduce recolte bogate, dar pentru a fi scoase din el măruntaiele pământului. Perspectivele de avere pentru această parte a ţării nu sunt mici, fără îndoială. Deci marea bogăţie a acestui domeniu al cărbunelui care conţine, aşa cum s-ar părea, cărbune excelent, nu poate fi trecută cu vederea. Plasată de asemenea la câteva mile de zăcămintele de minereu de fier remarcabile ale Hunedoarei şi Teliucului (Telek), există un motiv suplimentar ca ele să fie dezvoltate”, relata David Ansted, în „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862”.

Cum se extrăgea cărbunele

Conform geologului englez care a locuit în preajma minerilor o perioadă, cărbunele era folosit din vremuri îndepărtate. Chiar și în secolul al XIX-lea au fost descoperite intacte vetre de foc întinse. În plus, în unele zone cărbunele se afla aproape la suprafața solului. David Ansted a mărturisit cum se extrăgea, în vremurile acelea, „aurul negru” după care toți tânjeau.

„Există un fapt curios şi interesant, şi deloc uşor de explicat, în ceea ce priveşte cea mai groasă pătură de cărbune în domeniul Jiului. În multe locuri, aceasta e descoperită prin eliminarea pur şi simplu a gazonului şi ierburilor, ale căror rădăcini sunt îngropate într-un praf negru. În alte locuri, patul de cărbune formează o stâncă.

Iar unde cărbunele nu e vizibil avem de săpat puţin pentru a găsi minerale. Aceste locuri sunt urmele unor incendii imense, însă localnicii nu au idee despre originea lor. Nu sunt gropi de văzut şi nu există tranşee unde să se fi săpat după cărbune.

Judecând după aceste fapte şi din lipsa întreagă de cunoaştere a oamenilor pe această temă, arderile au avut loc, probabil, cu foarte mult timp în urmă, poate înainte ca romanii să intre în Ţara Românească. Poate aici locuitorii păgâni îşi ardeau morţii ori focurile mari ar fi fost făcute şi întreţinute ca semnale, pentru o vreme îndelungată“, relata englezul în cartea „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862“.

David Ansted, fascinat de Valea Jiului

Când vine vorba despre Valea Jiului pe care a vizitat-o personal, David Ansted era uimit de bogăția zonei. A descris cu ochii lui munca pe care oamenii zonei o depuneau pentru a extrage cărbunele din sol.

„Valea Jiului este ceea ce geologii numesc un bazin. Un bazin plin de minerale valoroase cu o abundenţă de combustibili minerali. Paturi groase de cărbune sunt văzute de pe deal şi tuneluri înguste dezvăluie cărbunele în cazul în care suprafaţa este acoperită. Bulgări de cărbune apar printre pietre, în pâraie, şi dungi negre atunci când solul este transformat de către plug. Stâncile sunt verticale, iar la baza lor este, uneori, un morman negru”, relata David Ansted, în 1862.

Orașele au prosperat prin minerit

După ce exploatarea a atras tot mai mulți oameni și a produs suficienți bani, în Petroșani a fost construită o gară, o școală generală și una maghiară, un teatru, o biserică evanghelică, un spital pentru copii, o judecătorie de ocol și un cazinou muncitoresc. Aceste lucrări au propulsat localitatea Petroșeni, actualul Petroșani, într-o comună urbană. Cărbunele au scos-o din anonimat și au transformat-o într-o atracție. Pe data de 4 ianuarie 1924, Petroșani devine oraș.

„Oraşul, cu casele mari şi frumoase, cu străzi pavate şi bine întreţinute, foarte animat şi mult cercetat, de la prima vedere îţi dă impresia unui viu centru muncitoresc. Importanţa economică a oraşului, ca de altfel a întregii văi a Jiului, e legată în primul rând de exploatările miniere, de industria carboniferă”, îl descria Octavian Floca, în Ghidul regiunii Hunedoara, publicat în 1957.

Aur, descoperit lângă minele de cărbune

În zona minelor de cărbune, pe care străinii deja le asaltaseră pentru locuri de muncă și un trai mai bun, s-a descoperit și aur. Din păcate însă, acesta nu s-a dovedit a fi de interes deoarece era mai rar de găsit decât cărbunele. Familiile de români și germani care au migrat în număr mare din Transilvania şi Bucovina câștigau mai bine din exploatarea cărbunelui decât ar fi făcut-o dacă aveau norocul să găsească ceva aur.

„Aurul este însă o speculaţie, în care norocul şi şansa sunt de mai mult folos decât cunoaşterea şi industria. Cărbunele este o certitudine şi este de sperat că Valea Jiului va prezenta în curând dovada profitabilităţii industriei, a bogăţiei de minerale“, mai relata David Ansted.