24 feb. 2022 | 13:32

Audi curăță România de gunoaie: ce planuri au germanii pe Dunăre

ACTUALITATE
Audi curăță România de gunoaie: ce planuri au germanii pe Dunăre

Germanii de la Audi vor începe un demers de colectare a deșeurilor de pe Dunăre, în România.

Audi Environmental Foundation, împreună cu fundația Ferry Porsche, BABOR Beauty Group și everwave vor începe pe 22 aprilie această acțiune, notează Economica.

Fundația Ferry Porsche, producătorul german de cosmetice BABOR Beauty Group, startup-ul Everwave și Audi Environmental Foundation au anunțat demararea unei acțiuni de curățare a Dunării de deșeuri pe sectorul românesc al fluviului.

Companiile vor trimite ambarcațiunea de colectare a gunoiului Everwave CollectiX către România. Ambarcațiunea este echipată cu o bandă transportoare și senzori inteligenți și va aduna informații despre cantitatea, tipul și compoziția gunoiului din Dunăre.

Apoi, vor fi dezvoltate soluții pe termen lung și concepte de prevenire a formării depozitelor de deșeuri în regiune. Everwave CollectiX va petrece cinci săptămâni în România, pentru a colecta plastic și alte deșeuri din Dunăre și afluenții săi.

„Al doilea fluviu ca lungime din Europa își parcurge drumul din Germania până în România unde se varsă în Marea Neagră. Dunărea este printre cele mai poluate cursuri de apă de pe continentul european. Acest lucru are un efect negativ și asupra mării, pentru că o mare parte din deșeuri ajunge în oceane prin căile navigabile curgătoare”, au declarat oficialii Audi, conform aceleiași surse.

Mai mult, Rüdiger Recknagel, directorul Audi Environmental Foundation, a declarat: „Apa este o resursă esențială. Viitorul nostru va continua să fie locuibil doar dacă protejăm permanent și durabil apa potabilă. Fiecare dintre cei patru parteneri își urmărește viziunea de a își aduce propria contribuție la protecția mediului. Datorită colaborării noastre am reușit să dublăm timpul de funcționare al ambarcațiunii în acest an față de anul precedent. Asta arată că munca în echipă este cheia succesului”.

Audi își schimbă strategia: ce se întâmplă cu două modele cunoscute

Ca referință, Audi va renunța treptat la producția modelelor sale A1, Q2, deoarece se concentrează pe vehiculele cu marjă mai mare.

Audi va elimina două dintre cele mai mici vehicule ale sale, A1 și Q2, deoarece producătorul auto se concentrează pe vehicule de lux mai profitabile și mai mari.

Hatchback-ul A1 și crossover-ul Q2 nu vor fi înlocuite la terminarea duratei de viață actuale, a declarat CEO-ul Audi, Markus Duesmann, pentru ziarul de afaceri german Handelsblatt.