Au zis că se măresc pensiile, dar acum ne trezesc la realitate: declarația misterioasă a ministrului Finanțelor
Săptămâna aceasta a fost încununată de succese pentru pensionarii români, care au reușit să câștige câțiva bani în plus la pensie, după ce Guvernul a decis să aplice o majorare cu 12,5%.
Amintim că, după ședința coaliției de guvernare ce a avut loc luni seara, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că pensiile vor fi majorate cu 12,5%.
De asemenea, oficialul a mai spus că pensionarii cu venituri mici, respectiv sub pragul de 3.000 de lei, vor beneficia de o serie de ajutoare suplimentare acestei majorări. Mai exact, vorbim inclusiv despre bani care să acopere plata cu facturile de peste iarnă.
„Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.
De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei”, a spus social-democratul.
Bucurie mare, întristare sigură
Doar că bucuria veștii că vor primi mai mulți bani de la stat este umbrită acum de un comentariu făcut de ministrul Finanțelor, care ține să ne amintească faptul că suntem singura țară ce a ajuns în vizorul UE în acest moment, cu deficit bugetar excesiv.
Practic, printre rânduri, demnitarul ne spune că suntem dezechilibrați în raportul de venituri – cheltuieli. Cheltuim deja mai mult decât ne permite bugetul! Totuși, acest lucru nu înseamnă că majorările nu se aplică, dar este important că ni se amintește de contextul dificil al acestei măsuri.
„Nu cred că e vorba de o discuție de a convinge. E vorba de a pune cifrele pe masă și a discuta structural, pe de-o parte, despre ceea ce înseamnă eforturile bugetare și angajamentele pe care și România le are. Suntem, totuși, singura țară în procedură de deficit excesiv.
Capacitatea statului de a încasa venituri și modul în care economia va rambursa venituri către bugetul asigurărilor de stat, pe de-o parte, și nevoia de a sprijini cetățenii care până la urmă suferă diferit sau inflația impactează diferit diferite categorii de cetățeni în funcție de veniturile pe care le au și de nevoile pe care le-au în mod individual sau pe gospodărie”, a precizat demnitarul, la Digi24.
Oficialul a mai subliniat că, în aceste momente, cea mai importantă e stabilitatea politică, dar și cea guvernamentală, afirmație ce poate fi înțeleasă de colegii de la guvernare ca pe un îndemn la mai multă comunicare în interior și o înțelegere reciprocă mai bună.