ASUS ROG Flow X16 – probabil cel mai performant laptop de gaming al momentului: ce-l face bun la toate
Când banii nu sunt o problemă, ajung pe piață sisteme portabile precum noul ASUS ROG Flow X16, un monstru de gaming care funcționează la fel de bine și ca stație grafică. În momentul în care ai făcut investiția într-un astfel de sistem portabil, scenariile de utilizare în care își face treaba fără cusur sunt limitate doar de fluxul tău de gânduri.
Nu de puține ori, cei de la ASUS lansează niște sisteme de gaming cât se poate de performante. Dintr-un punct de vedere, acestea sunt create pentru a ilustra în practică cele mai noi tehnologii lansate în ultimul an pentru cei care caută doar ce-i mai bun. Aceste notebook-uri extravagante nu doar că își mențin foarte bine valoarea în timp, dar sunt făcute din start pentru un grad sporit de trăinicie. Nu te lasă la greu și sunt șanse mari să te poți juca cele mai noi titluri și peste cinci ani, nu doar peste trei. ASUS ROG Flow X16 este cel recent exponent al acestei filozofii de design și construcție.
ASUS ROG Flow X16 – creat pentru gaming, gata de orice
Noul ROG Flow X16 este un sistem rabatabil la 360 de grade pe care îl poți folosi la fel de bine ca o tabletă, datorită panoului sensibil la atingere, cât și un laptop tradițional. Dacă vrei, îl poți pune cu tastatura în jos, ecranul orientat către tine și te bucuri de o sesiune intensă de gaming cu un controller dedicat.
Indiferent de modul în care vrei să-l folosești, se va descurca de minune datorită unei combinații dintre un procesor AMD Ryzen 9 6900H cu 8 nuclee și o frecvență maximă de tact de 4,9GHz ce conlucrează cu un chipset grafic dedicat NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti cu 8GB GDDR6. Aceasta din urmă s-ar putea să fie cea mai rapidă placă video a momentului cu o frecvență de lucru de până la 1085MHz la 125W. La fel de relevantă este cantitatea de memorie RAM de ultimă generație, DDR5-4800, de până la 64GB. Spațiul de stocare este un SSD de 1TB pe PCIe 4.0, de tip M.2 NVMe. Toate acestea sunt răcite cu trei ventilatoare și un compus un termic de metal lichid de la Thermal Grizzly, pentru a-l face cât se poate de silențios când nu-l exploatezi la maxim, dar, în același timp, să fie în permanență gata de acțiune.
Pentru gaming, nimic nu este mai important decât un panou de înaltă rezoluție cu o rată de reîmprospătare cât mai mare, iar ASUS ROG Flox X16 are un ecran de 16 inci, după cum îi spune și numele, de tip mini LED HDR cu 165Hz, 2560 x 1440 pixeli, un timp de răspuns de 3ms, certificat FreeSync Premium Pro și Dolby Vision HDR. Mai mult decât atât, poate să afișeze 100% din spectrul DCI-P3 și este sensibil la atingere, dacă vrei să-l folosești împreună cu un stylus, de exemplu.
Partea de conectică include tot ce ți-a putea dori pe un laptop și ceva în plus. Are două porturi USB 3.2 Gen 2 Tip A, un USB 3.2 Gen 2 Tip C ce poate fi folosit și pentru alimentare sau ca ieșire video, un HDMI 2.0B, o ieșire audio de 3,5mm hibridă ce poate funcționa și ca intrare de microfon. Un cititor de microSD-uri compatibil cu UHS-II te ajută să-ți descarci fișierele de care ai nevoie cu până la 312MB/s, în timp ce un o interfață ROG XG Mobile ascunde suportul pentru o placă video externă care îți poate încărca și laptopul. Nu lipsesc nici Wi-Fi 6E, respectiv Bluetooth 5.2. Ca un detaliu important, îl poți încărca rapid atât cu încărcătorul USB Type-C de 100W, cât și un încărcător separat ”tradițional” ce oferă până la 240W.
În final, deși are toate particularitățile unui monstru când vine vorba de performanță, se strecoară într-o carcasă de 35.5 x 24.3 x 1.94 centimetri și doar 2,1 Kg. Tot în aceste dimensiuni ultra compacte, mai ales pentru un panou de 16 inci, mai ascunde un sistem audio Dolby Atmos cu patru difuzoare, trei microfoane și o cameră HD cu infraroșu și suport pentru autentificare prin Windows Hello. Pentru a te arunca la o achiziție de 14.300 de lei, poți folosi acest link.