Așa va arăta planeta noastră, în viitor: ce știm despre Amasia, următorul posibil supercontinent al Terrei
Imaginea de ansamblu a istoriei geologice a Pământului, în ultimii 2 miliarde de ani, este marcată de continentele care se unesc și apoi se despart, la fiecare 600 de milioane de ani, cu aproximație.
O viitoare reunire este inevitabilă, cred geologii. Aceștia au dezbătut îndelung dacă evenimentul va avea loc atunci când coastele de vest ale Americii vor ajunge în Asia sau, dimpotrivă, dacă coastele de est se vor reatașa cu Europa și Africa.
O reunire a continentelor ar putea da naștere unui ocean unic
O unire a continentelor ar însemna, de asemenea, un ocean unic. Pe vremea când exista Pangea, ultimul supercontinent, oceanul unic purta numele de Panthalassa.
Noul supercontinent sa0r putea forma prin închiderea oceanelor – cel puțin asta este ceea ce crede profesorul Zheng-Xiang Li, de la Universitatea Curtin.
Se pare că Pământul a ajuns din nou într-un punct în care doar oceanele externe se pot închide, concluzionează Li și coautorii, într-o cercetare publicată în National Science Review. Tot ei sugerează că oceanul care ar urma să dispară ar fi Pacificul.
Oceanul Atlantic crește, în prezent, cu un ritm de câțiva centimetri pe an, în timp ce Pacificul se micșorează cu o viteză similară.
Noul supercontinent va purta numele de Amasia, și va avea nevoie de 280 de milioane de ani pentru a se forma, așa că poți sta liniștit. Dacă citești acest articol, nu va avea loc nicio schimbare majoră pe timpul vieții tale.
Odată cu alunecarea Americii spre vest și migrația spre est a Asiei, Australia se va deplasa spre nord până când se va ciocni cu Indonezia și va fi transportată în ceea ce este numim astăzi Pacificul de Sud.
„Pământul, așa cum îl știm, va fi drastic diferit atunci când se va forma Amasia. Nivelul mării este de așteptat să fie mai scăzut, iar interiorul supercontinentului va fi foarte arid, cu intervale mari de temperatură năucitoare”, a mai spus Li, într-un comunicat.