Arest la domiciliu pentru tânăra fără permis de conducere, care a ucis o fetiță de 4 ani

Arest la domiciliu pentru tânăra fără permis de conducere, care a ucis o fetiță de 4 ani

Tânăra de 28 de ani, din județul Iași, care fusese reținută după ce s-a urcat la volan, deși nu are permis de conducere şi a accidentat mortal o fetiţă de patru ani, a fost plasată în arest la domiciliu. Potrivit Parchetului Judecătoriei Hârlău, procurorii propuseseră arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul fără carnet auto.

Tânăra din Iași, care a ucis o fetiță de 4 ani, plasată în arest la domiciliu

Șoferița care a ucis-o pe Anastasia, fetița de patru ani, a fost arestată la domiciliu. Decizia a fost luată vineri, 3 iunie, de către judecători. Oamenii legii au respins propunerea procurorilor de arest preventiv pentru 30 de zile.

Tragedia a avut loc, miercuri, 1 iunie, când tânăra de 28 de ani s-a urcat la volanul unei mașini și a acroșat o fetiță de 4 ani aflată pe carosabil, în comuna Scobinţi, județul Iași. După mai puțin de două ore, copila a murit. Femeia nu are permis de conducere. Micuța juca şotron pe stradă, alături de alţi copii.

Oamenii legii au respins propunerea procurorilor

Şoferiţa a fost testată de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Oamenii legii din oraşul Hârlău au reţinut-o, joi, pe femeie pentru 24 de ore, fiind dusă în arestul Poliţiei Judeţene Iaşi. Vecinii tinerei susțin că aceasta a mai condus mașina fără a avea permis auto.

Vineri, 3 iunie, Judecătoria Hârlău a respins propunerea de arestare preventivă a tinerei, optând pentru măsura arestului la domiciliu.

„Din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că în ziua de 1 iunie, ora 18:00, inculpata a condus fără a deţine permis de conducere un autoturism, pe DS 516 din comuna Scobinţi, judeţul Iaşi, acroşând o minoră în vârstă de 4 ani, aflată pe carosabil. La ora 19:52, a fost declarat decesul minorei. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Hârlău a respins propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatei, luând măsura arestului la domiciliu faţă de inculpata C.M”, a declarat prim-procurorul Alexandra Teona Sava, pentru Agerpres.

Firul tragediei din Iași

Anastasia a fost spulberată de șoferița fără permis chiar în fața casei, când se juca împreună cu prietenele ei. Vinovată de această tragedie este o tânără de 28 de ani, care nu avea carnet de conducere și mergea cu o viteză de peste 80 de km/h. Copila împlinise patru ani cu două zile înainte să moară. Se pare că fetița a vrut să traverseze strada, dar nu a mai apucat, pentru că a fost lovită în plin. Femeia le-ar fi spus polițiștilor că se grăbea să ajungă la casa unchiului ei, după ce acesta s-ar fi sinucis.

Citește și: