Apple, Google, Facebook, toate s-au dus în cap: când a devenit o idee proastă să investești în tehnologie
Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată un trilion de dolari sau 1000 de miliarde, merită să ai în vedere că atâția bani au pierdut în doar câteva zile giganții americani din domeniul tehnologiei, companii precum Apple, Google, Facebook sau Amazon.
Trei sesiuni de tranzacționare la bursă au fost suficiente în ultima săptămână pentru ca întreaga industrie de tech să pară că-și sapă singură groapa din punct de vedere financiar. Pierderile au fost fabuloase și s-au resimțit în cazul întregii piețe tranzacționate la bursa de pe Wall Street. În cazul companiilor de tech s-au înregistrat scăderi și mai mari a evaluării acțiunilor pentru că valoarea lor netă era mai mare decât a celorlalți jucători.
Dezastrul a început săptămâna trecută
Miercurea trecută, în urmă cu mai bine de o săptămână, banca centrală a SUA, Rezeva Federală (FED), a intervenit în piață pentru a potența efectele inflației fără precedent din America. Atunci, într-o manieră similară cu BNR de la noi, a majorat rata dobânzii de referință. În sectorul tehnologic s-au văzut cel mai rapid efectele.
Din câte se pare, investitorii au uitat că industria de tech a ținut în picioare piața în perioada pandemiei, iar acum se orientează către producători de alimente, produse bază. Lista include Campbell Soup, General Mills sau J.M. Smucker.
Dacă vrei să asociezi o sumă exactă dezastrului, gândește-te că Apple a pierdut 220 de miliarde de dolari de la încheierea tranzacțiilor de miercuri și până în prezent, din evaluarea tuturor acțiunilor tranzacționate la bursă. Ca referință, aceea este ziua în care președintele FED, Jerome Powell, a spus că inflația este prea mare în SUA, iar planurile ”la ora actuală” sunt pentru o majorare a dobânzii cheie cu mai mult de jumătate de punct procentual.
În prima fază, piețele au crescut un pic după acel anunț, dar nu a durat mult până s-au dus brusc în jos. Prima lovitură din piață s-a văzut joi, dar dezastru a continuat vineri, luni și tot așa. Indicele bursier S&P 500 din SUA a coborât luni sub pragul de 4.000 de puncte, după ce au scăzut cu 7% de la închiderea de miercuri, în timp ce Nasdaq a scăzut cu aproape 10% în aceeași perioadă. Dincolo de indici, Microsoft a pierdut 189 de miliarde de dolari din capitalizare, în timp ce declinul Tesla a fost de 199 de miliarde de dolari. Nu în ultimul rând, Amazon a scăzut cu 173 de miliarde, pe când Alphabet, compania din spatele Google, s-a devalorizat cu 123 de miliarde. Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a înregistrat pierderi de 70 de miliarde de dolari, pe când Nvidia, 85 de miliarde de dolari.