Angajații Tesla, pe picior de plecare, după avertismentul lui Elon Musk: ”Întoarceți-vă sau plecați!”
Elon Musk este adeptul muncii de la birou, iar având în vedere cât timp petrece în companiile pe care le conduce, acesta este și motivul pentru care a renunțat la toate locuințele pe care le deținea. Un pic trist este că viziunea lui este similară și pentru angajații din subordine, pe care i-a amenințat într-o manieră cât se poate de agresivă.
În contextul pandemiei, foarte multe companii au accept că angajații din subordine pot să lucreze și de acasă, mai ales dacă aveau un job care implica un număr record de ore petrecute în fața calculatorului. În majoritatea colțurilor mapamondului, pandemia s-a terminat însă și nu ar trebui să vină ca o surpriză majoră faptul că angajatorii își doresc oamenii din nou la birou. Elon Musk este unul dintre cei mai vocali directori care cochetează cu această scară de valori.
Elon Musk e gata să dea oamenii afară, dacă nu vin la birou
Într-o scrisoare internă dedicată angajaților de la Tesla, care a scăpat pe internet, Elon Musk le-a explicat cât se poate de simplu și de eficient că, în cazul în care nu se întorc la birou, pot să rămână acasă pentru totdeauna. El nu mai are nevoie de ei la Tesla.
„Oricine dorește să lucreze de la distanță trebuie să fie la birou pentru minim (și chiar mă refer la minim) 40 de ore pe săptămână sau să plece de la Tesla”, se arată în respectivul document, conform Hotnews. Jurnaliștii de la Reuters au atras atenția asupra faptului că nu au putut confirma autenticitatea documentului, iar Tesla nu a emis vreun comunicat de presă pe subiect.
Pe de altă parte, la o postare legată de această informație, Elon Musk a răspuns pe Twitter că angajații care nu vor să se întoarcă la birou ”ar trebui să se pretindă că lucrează în altă parte”. Una peste alta, Tesla este doar cea mai recentă companie care își dorește revenirea angajaților la birou, chiar dacă mulți giganți din tech au fost deschiși la posibilitatea lucrului în format hibrid sau complet remote.