Am aflat ce se întâmplă cu banii tăi pentru pensia privată: ce trebuie să știi, dacă ai contribuit
Fondurile de pensii private obligatorii merg din ce în ce mai bine, după cum arată datele oficiale ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
La finele lunii noiembrie a anului trecut, fondurile de pensii private obligatorii din țara noastră aveau active în valoare de 85,98 miliarde de lei, la finalul lunii noiembrie 2021. Prin comparație cu nivelul din 30 noiembrie 2020, observăm o creştere cu 18%.
„Investiţiile fondurilor de pensii administrate privat s-au focalizat într-un procent de 87% în active româneşti, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a instrumentelor româneşti sunt reprezentate de titluri de stat sau acţiuni listate la BVB”, se menţionează în raport.
Din datele furnizate de ASF, observăm că titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor. Vorbim despre o valoare de 52,259 miliarde de lei, respectiv 60,80%. În acest clasament, poziția a doua o ocupă acţiunile, cu 21,273 miliarde de lei (24,75%). De asemenea, obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 5,707 miliarde de lei, respectiv 6,64% din totalul activelor.
Milioane de români contribuie, cu speranța unor bătrâneți liniștite
La fondurile de pensii private obligatorii avem, la nivelul întregii țări, nu mai puțin de 7,761 de milioane de participanți, oameni care contribuie periodic, cu speranța că la bătrânețe vor avea parte de un trai mai tihnit, datorită unor venituri mai consistente și sigure de care se vor putea bucura.
Referindu-ne la Pilonul II de pensii, trebuie să știi că acesta e inclus și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Ne manifestăm voința politică foarte clară de a crește contribuția la Pilonul II, este absolut vital pentru sănătatea pensiilor pe termen lung, dar în linie cu strategia fiscal bugetară, o decizie pe care Guvernul României trebuie să o ia în fiecare an”, susțin guvernanții.
De asemenea, Strategia fiscal bugetară care se actualizează în fiecare an prevede în acest moment creșterea contribuțiilor către Pilonul II de pensii de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, până la 4,75% în 2024. Scopul este să ajunge la o pensie alternativă în care să avem un pic mai multă încredere și care să depindă un pic mai puțin de practicile financiare ale statului.