Adevărata miză a referendumurilor din Ucraina, dezvăluită de Medvedev. Aliatul lui Putin face referire la arme nucleare

Adevărata miză a referendumurilor din Ucraina, dezvăluită de Medvedev. Aliatul lui Putin face referire la arme nucleare

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev, actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate, a dezvăluit miza referendumurilor pentru alipirea unor teritorii cheie din Ucraina la Rusia. Considerat unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin, oficialul de la Moscova a spus că, odată parte din Rusia, regiuni ca Donbas sau Herson vor putea fi apărate prin orice mijloace, inclusiv prin folosirea armelor nucleare.

Rusia vrea neapărat anexarea unor teritorii ucrainene

Rusia susține planurile separatiștilor în Ucraina de a organiza referendumuri care să deschidă calea pentru anexarea unor zone importante, fiind o provocare directă pentru Occident, care ar putea escalada brusc conflictul. După aproape șapte luni de război, inclusiv o înfrângere critică pe câmpul de luptă în nord-estul Ucrainei, Putin se gândește la următorii pași.

Oficiali susținuți de ruși de pe 15% din teritoriul ucrainean – o zonă de dimensiunea Ungariei sau Portugaliei – s-au aliniat pentru a solicita referendumuri privind aderarea la Rusia. Republicile Populare Donețk (DPR) și Lugansk (LPR), pe care Putin le-a recunoscut drept independente chiar înainte de invazie, apoi regiunile Herson și Zaporojie au cerut voturi în mai puțin de 24 de ore.

„Vor schimba calea istoriei”

Potrivit marionetelor Kremlinului, referendumurile vor avea loc în doar câteva zile – de vineri, 23 septembrie, până luni, 27 septembrie. Trebuie menționat că Rusia nu controlează pe deplin niciuna dintre cele patru regiuni.

Dmitri Medvedev, care a ocupat funcția de președinte al Rusiei din 2008 până în 2012, pledează pentru referendumuri, despre care spune că vor schimba calea istoriei Rusiei și vor permite Kremlinului să apere aceste regiuni.

„Referendumurile din Donbas sunt de mare importanță nu numai pentru protecția sistemică a locuitorilor din LNR, DNR și alte teritorii eliberate, ci și pentru restaurarea justiției istorice. Acestea schimbă complet vectorul de dezvoltare a Rusiei timp de decenii. Și nu numai în țara noastră. Pentru că, după ce acestea vor fi realizate și noile teritorii vor fi admise în Rusia, transformarea geopolitică a lumii va fi ireversibilă.

Invadarea teritoriului Rusiei este o infracțiune care permite utilizarea tuturor forțelor de autoapărare. Dar nu este mai puțin important faptul că, după modificarea Constituției statului nostru, niciun viitor lider al Rusiei, niciun oficial nu va putea anula aceste decizii. Iată de ce aceste referendumuri sunt atât de temute la Kiev și în Occident. Tocmai de aceea trebuie să aibă loc”, a relatat Dmitri Medvedev pe rețelele sociale.

Referendum pentru anexarea unor teritorii cheie

Separatiștii pro-Kremlin din regiunile Lugansk și Donețk (estul Ucrainei) au programat referendumuri pentru aderarea la Rusia, care ar urma să se desfășoare în perioada 23-27 septembrie 2022. Oficialii instalați de Putin în Hersonul ocupat au decis și ei să organizeze un referendum cu același scop, cerând Moscovei să își dea permisiunea cât mai curând posibil.